Ministrul Apărării Naționale, domnul Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, domnul Mircea Dușa, E.S. Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, Înalt Prea Sfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ministrul consilier Valeriu Turea, reprezentant al Ambasadei Republicii Moldova în România, vicepreședinții Consiliului Județean Vrancea, domnul Ionel Cel Mare și domnul Dănuț Cristian, prefectul Județul Vrancea, domnul Sorin Hornea, primaru comunei Răcoasa, domnul Vladimir Păun, primarul municipiului Focșani, domnul Cristi-Valentin Misăilă, conducerea Garnizoanei Focșani, consilieri județeni, primari din comunele limitrofe și sute de vrânceni au luat parte, în data de 20 iulie 2017, la comemorarea eroilor de la Mausoleul Mărăști în cadrul ceremoniilor organizate cu prilejul marcării Centenarului Marelui Război, Vrancea Eroică 1917-2017.
Manifestările au debutat în jurul orei 17.00 cu cântece de cătănie, interpretate de Ansamblul Țara Vrancei, dar și cu un mini-recital susținut de Corul Pastorala. După slujba de pomenire a eroilor, arhiepiscopul Buzăului si Vrancei a subliniat că prin manifestările festive și comemorative organizate în această perioadă se aduce un omagiu miilor de eroi români din Primul Război Mondial care și-au dat viața pentru un țel sfânt, de a-și apăra patria, credința, nevoile și neamul.
„De jertfele miilor de români de la 1917 a depins soarta poporului român. Fără acele victorii din timpul Primului Război Mondial nu ar fi fost posibilă Unirea cea mare de la 1 Decembrie 1918… De aceea trebuie să înțelegem importanța acestor momente festive comemorative în centrul cărora rugăciunea către Dumnezeu pentru eroii, ostașii și luptătorii neamului este esențială. Sunt foarte importante toate celelalte manifestări dar pe cei care au rămas în conștiința poporului român ca eroi ai neamului îi ajută foarte mult rugăciunea noastră, gândurile de recunoștință. Iar recunoștința celor de astăzi se dovedește prin aceea că reflectăm la faptele lor de vitejie dar mai ales ne arătăm recunoștința mergând pe urmele lor. Mă refer la datoria față de ei, de a păstra nealterată credința strămoșească dar și pământul sfânt al patriei care a fost udat cu sângele martirilor eroi. Doar așa putem să arătăm că suntem în comuniune cu înaintașii noștri, cu cei care au înfruntat moartea cu vitejie și au pus mai presus de viața lor idealurile simple ale păstrării identității de neam și a unității poporului român“, a spus ÎPS Ciprian.
„Victoria de la Mărăști pregătea alte izbânzi, la Mărăşeşti, Soveja şi Focşani“
Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat că după șocul înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă în anul 1916, în care au căzut zeci de mii de ostași, cu presiunea faptului că peste jumătate din țară căzuse sub ocupație militară străină, Armata României, refăcută, reorganizată și întărită, dispunând de ostași cu un moral ridicat și foarte motivați, avea să deschidă aici, la Mărăști, drumul unei veritabile renașteri naționale. „La 19 iulie 1917, ostașii noștri scriau prima pagină a unuia dintre cele mai luminoase capitole ale istoriei naţionale a României. Sub directa supraveghere a generalului Alexandru Averescu, înălțat ulterior la gradul de mareșal, Armata a 2-a română a atacat poziţiile germane, după un bombardament de artilerie foarte bine executat. Pe Dealul Mănăstioara, la Zboina Neagră, la Măgura Caşinului sau la Valea Sării s-au înregistrat cele mai puternice lupte de pe frontul de la Mărăşti, care le-au amintit combatanţilor de atacurile la baionetă duse de înaintaşi la Griviţa şi Plevna, în anul 1877. Presa vremii saluta victoria de la Mărăşti, menţionând că armata română „şi-a câştigat un titlu de glorie”, iar bătălia „va trece în istoria noastră ca o operă superioară de artă militară (…) Cel din urmă soldat a ştiut unde să meargă şi şi-a făcut datoria. Artileria a dovedit o precizie înspăimântătoare”. Victoria de la Mărăști pregătea alte izbânzi, la Mărăşeşti, Soveja şi Focşani și în alte locuri de legendă, care au consacrat vitejia și spiritul de sacrificiu al ostașilor români“, a spus ministrul Apărărării. Adrian Țuțuianu a reamintit că peste 1.400 de militari români dădeau la Mărăști, ultimul lor asalt, și odihnesc în acest loc. „Poporul român are tradiția respectării sacrificiului eroilor căzuți, de aceea, în mausoleul la care ne-am recules astăzi și-au găsit odihna 5.396 de militari, nu doar români, ci și ruși și germani“, a arătat ministrul Apărării.
„Vom merge la locurile bătăliilor de acum 100 de ani, pentru a duce lumină“
Adrian Țuțuianu a precizat că epopeea scăldată în sângele sacru al eroilor începută aici, sub legendara deviză „Pe aici nu se trece!” născută în tranșeele Mărăștilor, Mărășeștilor și Oituzului, avea să fie încununată, la încetarea ostilităților, cu Marea Unire din 1918, al cărei centenar ne pregătim să-l sărbătorim anul viitor. „Împlinirea visului națiunii noastre s-a făcut cu un preţ uriaş plătit de Armata României, peste 200.000 de militari au murit în luptă, iar alţi 130.000 au decedat în lagărele germane, turce, bulgare, austriece şi ungare. Aproximativ 76.000 de ostași români au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie. În amintirea și spre cinstirea acestor sacrificii, Guvernul României a declarat anul 2017 drept „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz-100”. În acest cadru, M.Ap.N. organizează pe toată durata anului manifestări culturale, artistice, cu caracter simbolic, precum şi alte acţiuni cu tematică specifică, precum cea de astăzi. Vom merge la locurile bătăliilor de acum 100 de ani, pentru a duce lumină la căpătâiul eroilor, pentru a depune o floare și a înălța o rugăciune pentru odihna lor“, a precizat Adrian Țuțuianu.
Ministrul Apărării Naționale a ținut să reamintească că pe data de 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, este și Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. „În luptele de acum un secol, aviatorii români au sprijinit, prin acțiuni curajoase și eficiente, lupta camarazilor lor. Aviația se afla atunci la începuturi, dar misiunile de cercetare, observare și chiar bombardament și vânătoare executate de aviatori au contribuit în mod semnificativ la succesele obținute. Forţele Aeriene Române sunt astăzi o structură omogenă şi dinamică, o componentă modernă, consistentă, performantă din punct de vedere tactic, operativ şi strategic a sistemului naţional de apărare“, a mai spus ministrul Apărării Naționale Adrian Țuțuianu.
Marian Oprișan: Bătălia de la Mărăşti, o dovadă a faptului că ura şi dezbinarea pot genera atrocităţi
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, arată în mesajul său că la Mărăști s-a dat bătălia care avea să ducă la succesul Armatei Române şi în cele mai crâncene lupte ale acelor vremuri – bătălia de la Mărăşeşti: „Aici, la Mausoleul Mărăşti îşi dorm somnul etern 5.432 de soldaţi români, ruşi şi germani. O dovadă a faptului că ura şi dezbinarea pot genera astfel de atrocităţi. Noi, ca cetăţeni europeni nu avem voie să le uităm sau să le repetăm vreodată. Iată de ce Mărăștiul reprezintă un loc special pe harta marilor bătălii din Primul Război Mondial duse de Armata Română. Mărăștiul este însă, mai mult de atât. Este localitatea care a fost reconstruită din temeli de către Societatea “Mărăşti”. O localitate renăscută din propriile ruine prin voinţa clasei politico-militare de la acea dată. Astăzi, când marcăm la Mărăşti Centenarul Marelui Război din Vrancea Eroică îmi exprim încrederea că sacrificiul soldaţilor români nu a fost în zadar şi că România se află pe drumul prosperităţii, dar şi pe drumul consensului. Este datoria noastră să nu uităm vreodată suferinţele şi sacrificiile celor care şi-au găsit liniştea eternă pe Câmpul de Bătălie Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz“.
După alocuțiunile oficialităților au urmat depuneri de coroane, printre instituțiile care au depus coroane aflându-se Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Răcoasa, Instituția Prefectului, Ambasada Federației Ruse în România, Ambasada Republicii Moldova la București. Ulterior, oficialii prezenți au vizitat Mausoleului de la Mărăști. Manifestările s-au încheiat cu un mini recital susținut de Cvartetul Finalis.