Până în 1919 copiii din Mărăşti mergeau să înveţe în satul Răcoasa, la o depărtare de 5 km, astfel încât una din primele preocupări ale Societății a fost aceea de a construi o şcoală pentru tineri. Inițial a fost transformată în şcoală una dintre casele săteşti refăcute de Societatea ”Mărăști”, scoala începând să funcţioneze încă din 1919. Localul a fost prevăzut cu toate cele necesare, iar pentru copiii orfani Societatea le-a pregătit rechizite, haine etc.
În anul 1920 a început construirea unei școli moderne, școală care a fost finalizată în anul 1921 şi care a fost denumită Şcoala de ţesătoare „Regina Maria”. Aceasta a fost amplasată pe o arteră laterală a satului, pentru a face posibilă frecventarea ei şi de către copiii cătunelor învecinate, respectiv Gogoiu şi Roşculeţi.
„Şcoala primară” – tip „urban”, a fost recepţionată la 25 decembrie 1921, fiind predată lui Ion Radu Baniţă – posibil directorul şcolii. De la început, maestra Şcolii a fost maica Magdalena Iuga, plătită lunar de Societate. După anii ’30, datorită unor neînțelegeri cu preotul comunei, aceasta a plecat la Mânăstirea Agapia.
Şcoala avea 4 clase mari, în care puteau învăţa până la 200 de elevi, o sală de conferinţe cu o suprafaţă de 100 mp, o cameră pentru cancelarie, una pentru bibliotecă, în dreapta şi stânga locuinţe pentru învăţători, compuse din câte două camere, şi la subsol trei camere pentru servitori. Şcoala mai era prevăzuită în mijloc cu un vestibul mare pentru recreaţie iarna.
Societatea a dotat, treptat, imobilul și cu mobilier școlar. Între anii 1923-1924 şcoala a funcţionat cu bănci doar pentru o clasă, cu perspectiva de a avea câte trei elevi în bancă, deci, într-o clasă puteau fi cca 60 de elevi.
La 4 aprilie 1928, Școala de țesătoare „Regina Maria” intra în posesia a 8 ha teren, prin donaţia moşierului Al. Zissu. Acelaşi moşier mai dona 2 ha şi pentru şcoala comunală, care trebuia să o înfiinţeze Primăria Mărăşti, Societatea promiţând sprijinul. Dovadă a eficienței și importanței Școala de țesătoare „Regina Maria” era şi rezultatul expoziţiei organizată în noiembrie-decembrie 1929, desfăşurată la Teatrul „Maria Ventura”, din Bucureşti. Manifestarea a fost pusă sub patronajul Reginei Maria iar rezultatul a fost peste aşteptări, lucrările elevelor ţesătoare luând locul I pe ţară.
Interesul manifestării a fost sporit şi prin aportul pictorului și sculptorului Aurel Bordenache care, alături de tablourile puse în vânzare în folosul Societăţii, a expus şi macheta Mausoleului ce se construia, o parte din sculpturilor acestuia, precum şi fotografiile tuturor lucrărilor şi construcţiilor executate până la acea dată la Mărăşti.
Pentru că la finele anului şcolar 1930-1931 Școala de țesătoare „Regina Maria” fusese desfiinţată de către Guvern, din motive de „economii bugetare”, în toamna anului 1931 Societatea a obţinut reînfiinţarea acesteia, totodată fiind şi reorganizată. Ea a devenit Şcoala „Regina Maria” de ţesătoare şi gospodărie, pentru că i se adăuga încă un atelier, de croitorie. Şcoala avea personal didactic şi profesional complet plătit de Ministerul Instrucţiei, iar în grija Societăţii revenea întreţinerea elevelor. Pentru că acestea proveneau din familii sărace, neputând să-şi plătească întreţinerea, era necesară intervenţia statului. Dar pentru că nu totdeauna erau returnate fondurile planificate către Societate, Comitetul Director a hotărât, în principiu, ca bursele neacoperite de stat să fie suportate de Societate. Astfel, în 1931, din totalul de 28 eleve fiind alocate de stat burse doar pentru 15 (cu 12 lei/zi), restul de 13 erau întreţinute pe seama Societăţii, banii necesari obţinându-i din economiile făcute cu întreţinerea școlii, din veniturile balurilor şi serbărilor. La 1 februarie 1933, Şcoala cunoştea o nouă modificare, benefică, devenind Şcoala de Meserie şi Menaj „Regina Maria”, cu două secţiuni:
-
Secţii de meserii – având atelier de ţesut şi croitorie;
-
Secţia de menaj – cuprinzând: bucătărie, spălătorie şi călcat. Cursul Şcolii era de cinci ani şi avea scopul de a dezvolta în viitoarele stăpâne de case gustul şi priceperea pentru conducerea casei şi a familiei, şi să „prepare” eleve pentru continuarea studiilor de specialitate. La şcoală se studia un număr important de materii, printre care: religia, România, franceza, aritmetica, contabilitatea, fizica, chimia, istoria, geografia, zoologia, botanica, igiena, noţiuni de puericultură, educaţie civică şi socială, muzică, desen, caligrafie, gospodărie, gimnastică. Deci, o educaţie pluridisciplinară.
Îndeletnicirile practice se aplicau sistematic, în atelierele de ţesut, croitorie, bucătărie, spălătorie şi călcat, astfel că la final, absolventele obţineau de drept calificarea de „maestre” ale Şcolii de meserii şi menaj. Odată cu trecerea timpului, clădirea Şcolii a suportat mai multe reparaţii, mai semnificativă fiind cea săvârşită în urma stricăciunilor provocate de cutremurul din 9-10 noiembrie 1940. În aceeaşi perioadă a anilor ’40, din lipsă de fonduri pentru întreținere și în perspectiva desființării Societății, generalul Gh. Dabija era de părere că mai potrivit ar fi fost predarea Școlii către Ministerul Apărării Naționale sau Consiliului de Patronaj, pentru înființarea unui colegiu militar a orfanilor de război, deoarece „localul era destul de spaţios şi dotat cu dependinţele necesare”, având 29 de paturi de fier rămase de la fosta Şcoală de gospodărie şi o cameră de baie, unde se puteau instala duşuri.
În continuare, se punea problema Şcolii Primare din Mărăşti. Pentru că aceasta funcţiona într-un local neîncăpător şi neigienic, Comitetul Societăţii, în şedinţa din 19 februarie 1931, a hotărât să fie mutată la Şcoala de ţesătoare şi gospodărie „Regina Maria”, într-o încăpere care servise drept locuinţă preşedintelui Alexandru Mărgineanu (decedat în 1930). Măsura se intenţiona a fi provizorie, pentru un an, până când Comitetul şcolar îşi construia un local propriu de şcoală. Societatea îşi menţinea angajamentul de a se da Comitetului şcolar suma de 20.000 lei pentru cumpărarea terenului necesar construirii şcolii, terenul urmând a fi cumpărat de Societate şi apoi donat „cu acte”. În acest scop, Societatea a intervenit la Casa Pădurilor pentru aprobarea materialului lemnos necesar, cu o reducere de 75%, angajându-se, totodată, să pună la dispoziţie Primăriei şi grinzi de brazi, care erau la moara Gogoiu. Primăria însă nu a construit Şcoala nici mai târziu pe locul donat de Societate, ci l-a vândut locuitorului Nicolae Gârlan.
Acest site are rol informativ şi a fost realizat folosind informaţii din surse publice sau informaţii publicate de diverşi istorici, printre care ţinem să amintim pe dr. Valeria Balescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti şi dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat şi informaţii din memoriile Reginei Maria şi ale Mareşalului Averescu.