Societatea ”Mărăști”

arcdetriumf-intrare

Satul Mărăști a intrat în istorie ca urmare a luptelor din Primul Război Mondial, aici înregistrându-se primele victorii ale Armatei Române din campania din 1917. Mărăștiul era ocupat de armatele austro-ungare, iar pentru cucerirea sa Armata a II-a, condusă de Averescu, avea să-l distrugă aproape în totalitate. Detalii despre luptele de la Mărăști găsiți aici.

În prima zi a luptelor – 9 iulie 1917 (stil vechi n.n) generalul Al. Mărgineanu, comandantul Divizia a 3-a infanterie, care a luat cu asalt liniile inamice din Mărăști, a promis refacerea satului. Într-o adunare care a avut loc, ulterior, tot pe front s-a hotărât constituirea Societății ”Mărăști”, cea care avea să reconstruiască satul și să îl transforme într-una din cele mai moderne localități rurale din România interbelică.

despartire ornament site

Mai mult de atât, deși în Județul Vrancea există patru mausolee ridicate în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, doar aici s-a construit în jurul ideii: ”Câmpul Istoric Mărăști 1916-1919”, așa cum stă scris pe frontispiciul Arcului de Triumf pe sub care se intră în sat.

La aproape un secol distanță, Primăria Răcoasa inițiază proiectul ”100 ani de eroism la Mărăști” prin care intenționează să creeze un traseu memorialistic a ceea ce a însemnat bătălia de la Mărăști și să evoce activitatea Societății ”Mărăști”, formată din personalități militare și care, printr-un efort deosebit, au reconstruit satul distrus în Primul Război Mondial. După 1945 Mărăștiul întră într-un con de umbră, dar politica naționalist-comunistă dusă de Ceaușescu reînvie, după anii 1980, cultul față de eroi. La Mausoleul Mărăști, ca și la restul mausoleelor ridicate în Vrancea în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, sunt organizate excursii cu elevii, care sunt făcuți pioneri chiar în acele locuri. Se vorbește doar despre eroii căzuți în război, fără a se mai aminti despre celelalte ctitorii ale Societății ”Mărăști”.

Revoluția din 1989  găsește Mausoleul Mărăști grav afectat de infiltrații, în perioada 2009-2014, acesta intrând într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, lucrările fiind finanțate de Uniunea Europeana, prin Programul Regio.

Iată, pe scurt, povestea de o sută de ani de mărire și decădere a satului Mărăști, o poveste pe care vă invităm să o descoperiți pe larg în cadrul acestui website. Este o călătorie virtuală care trebuie completată cu o vizită într-un loc în care, fără a folosi stereotipuri, istoria modernă a României a fost scrisă cu sânge.

despartire ornament site

Bătălia de la Mărăști a debutat pe data de 9 iulie 1917 (stil vechi) cu pregătirea de artilerie. Armata a II-a condusă de Mareșalul Averescu acoperea un front de 35 kilometrii lungime și avea în față un inamic redutabil – Grupul Gerock compus din Brigada 8 Munte Austro-Ungară și Divizia 218 Infanteri Germană. harta-front

Satul Mărăști era ocupat de Grupul Gerock, turla bisericii din localitate fiind transformată în post de observație. În zonă, la sud de biserică, pe linia de fortificație inamică a fost descoperită o cazemată din beton armat, starea de conservare a acesteia fiind foarte bună. Dacă ajungeți în Mărăști nu ezitați să vizitați și cazemata….orice sătean vă poate îndruma către cazemata din curtea lui Ștefan Matei.

În dimineața zilei de 9 iulie atacul a fost dat din flancul sudic, de Divizia a 3-a Infenterie condusă de generalul Alexandru Mărgineanu. Generalul l-a chemat la el pe preotul Diviziei şi l-a întrebat:

– Părinte, ce Sfânt este astăzi în Calendar?

– Sf. Maria Magdalena, a răspuns preotul.

– Atunci, e zi cu noroc părinte!, exclamă generalul, continuând apoi: ”fac legământ acum, în faţa morţii […], că dacă Dumnezeu ne ajută să căpătăm victoria, biserica satului Mărăști, pe care tunurile noastre o distrug, o voi reface-o cum nu a fost alta mai frumoasă, și-i voi da hramul Sfintei Maria Magdalena, care este și ziua Reginei noastre Maria.


1.469 de soldaţi morți în bătălia de la Mărăști

despartire ornament site

Bătăliile de la Mărăşti i-au uimit până şi pe adversari, cu modul în care a fost conceput planul de luptă. În 9 iulie 1917, de pe înălţimile ce dominau Mărăştiul – în zona dealului Încărcătoarea – a început atacul Armatei a II-a asupra trupelor inamice cu scopul de a-i încercui şi distruge printr-o ofensivă în zona bazinului Soveja. A fost cea mai de succes operaţiune militară aliată din 1917, victoria de la Mărăşti contribuind enorm la ridicarea moralului soldaţilor. În cele 10 zile de lupte crâncene au pierit 1.469 de soldaţi şi au fost răniţi încă 3.052 de ostaşi ai Armatei a II-a Române. Citiți aici despre bătălia de la Mărăști, iar aici găsiți memoriile Mareşaului Averescu despre bătălie.

După luptele de la Mărăști, satul, în afară de cele câteva case avariate care mai existau, era un morman de ruine, distrus de artileria Armatei a II-a. Aşa că, neuitând promisiunea făcută în faţa lui Dumnezeu şi a camarazilor, imediat după relativa stabilizare a frontului, la 12 septembrie 1917, generalul Alexandru Mărgineanu, face propunerea ”de a pune iarăşi pe picioare” satul Mărăști. Propunerea a rămas înscrisă în procesul-verbal nr. 14448/1917 al adunării generale a Diviziei a 3-a:

„În cea mai glorioasă bătălie dată la începutul campaniei de trupele Diviziei a 3-a, s-a eliberat de la 11 iulie 1917 satul Mărăşti, din mâinile duşmanilor. Bravele noastre trupe au mai eliberat în acea memorabilă bătălie şi alte sate, însă nici unul n-a suferit de pe urma barbariei duşmane ca satul Mărăşti. Nu mai este satul Mărăşti de altădată. Este o adevărată ruină. Avem, deci, înalta îndatorire morală şi patriotică de a pune iarăşi pe picioare acel sat. Înaintea tuturor, noi care l-am cucerit, trebuie să luăm iniţiativa înjghebării unui fond sub numele de fondul «Mărăşti», cu care mai târziu să se înalţe un sat şi mai frumos, şi mai mare. Doresc ca prima contribuţie să fie dată de ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii Diviziei a III-a, după care fondul ce se va strânge va fi sporit prin contribuţiile popuaţiei româneşti. În acest scop, fiecare, după putere, îşi va da obolul său. Sumele colectate se vor strânge sub directa supraveghere a fiecărui comandant de regiment, întocmindu-se, totodată, tabele nominate cu cei care au cotizat. După strângerea definitivă a sumelor ele se vor vărsa de către regimente, cu forme în regulă, Serviciului Intendenţei Diviziei a III-a, care îmi va raporta rezultatul cel mai târziu la 25 septembrie”.

Propunerea a fost acceptată cu multă însuflețire de „întreaga adunare a ofiţerilor generali şi superiori, delegaţi ai trupelor Armatei a 2-a […], luându-și fiecare angajamentul solemn de a sprijini totdeauna înfăptuirea patrioticelor scopuri urmărite de Societate”.


Nașterea Societății ”Mărăști”

despartire ornament site

Ulterior, sprijinind ideea generalului Mărgineanu, generalul Alexandru Averescu a convocat, pentru data de 5 decembrie 1917, la Coţofeneşti, pe Trotuş, la sediul Corpului II Armată, „ofiţerii generali şi superiori, delegaţi ai diviziilor” care făceau parte din organica Armatei a 2-a, pentru a hotărî asupra propunerii comandantului Diviziei a 3-a, în privinţa adunării unui fond ce trebuia să restaureze satul Mărăşti. La data precizată au participat la adunarea generală a Armatei a 2-a toţi generalii de corp de armată, comandanţii de divizii, de brigăzi şi câte doi comandanţi de regiment din fiecare divizie.

La întrunire, generalul Alexandru Averescu a propus înființarea Societăţii „Mărăşti”, din care urma să facă parte toţi ostaşii trupelor şi serviciilor Armatei a 2-a. Astfel, delegaţii diviziilor Armatei a 2-a s-au constituit, de drept, în prima adunare generală a Societăţii „Mărăşti”. S-a dat citire apoi unui text de regulament pentru strângerea şi administrarea fondurilor necesare operei de restaurare.

Prima adunare generală deliberând asupra scopului şi mijloacelor de înfăptuire ale Societăţii, punea, aşadar, bazele primului Statul al Societăţii „Mărăşti”, redactat definitiv la 11 ianuarie 1918. În cuprinsul său erau consemnate dezideratele importante ce-şi propunea Societatea a înfăptui:

  1. Să perpetueze din generaţie în generaţie comemorarea bătăliei de la Mărăşti;

  2. Înălţarea unui monument comemorativ;

  3. Refacerea unei porţiuni din lucrările duşmane;

  4. Reconstituirea satului Mărăşti.

În acest sens, generalul Averescu amintea că reconstruirea satului Mărăşti presupunea zidirea unei biserici, a unei şcoli şi, îndeosebi, clădirea unei cripte-mausoleu care să adăpostească osemintele ostaşilor români şi străini căzuţi pe acest front ş.a.

În acelaşi cadru, prin vot, a fost ales şi Comitetul Diriguitor al Societăţii, constituit din 12 membri. În ansamblu, aceştia erau marii comandanţi care-şi conduseseră spre victorie ostaşii în focul bătăliilor de la Mărăşti şi, iată, că se îngrijijeau şi de sufletele camarazilor care, prin jertfa supremă, asiguraseră un titlu de glorie unităţilor sub drapelul cărora luptaseră.

Aici găsiţi actul de constituire al Societăţii „Mărăşti” – Monitorul Oficial din 27 iulie 1920.


Președinte de onoare – Mareșalul Averescu

despartire ornament site

În primul rând, generalul Alexandru Averescu a fost desemnat preşedinte de onoare, funcţie pe care a avut-o până în 1938 când a decedat, în locul său fiind ales apoi generalul Arthur Văitoianu. Citește despre Mareșalul Averescu și implicarea sa în reconstrucția satului Mărăști aici.

averescu-marastiGeneralul Alexandru Mărgineanu a fost desemnat preşedinte activ, funcţie de care s-a achitat cu mare cinste până în anul 1930, când a trecut în lumea celor drepţi, fiind apoi înlocuit de generalul Gheorghe Văleanu. Ca membri au fost aleşi generalii: Sava Dimitriu, Dabija Gheorghe, Alexiu Alexandru, Negoescu Gheorghe; coloneii: Macri Ion şi Calotescu Constantin, maior Paschievici Corneliu, locotenent-coloneii: Gheorghiu D., Gheorghiu A., Botez M. Gheorghe. Din rândul acestora a fost ales şi directorul executiv, cel care a condus efectiv Societatea, având şi dreptul de a o reprezenta legal. Iniţial, pe această funcţie a fost desemnat colonelul Angelescu Mihail, iar la 1 noiembrie 1920 a fost înlocuit cu generalul Simionescu Grigore. La 1 iulie 1923 şi acesta era schimbat, cu generalul Gheorghe Dabija, cel care-şi va îndeplini misiunea cu multă dăruire, rămânând fidel Societăţii până la desfiinţarea acesteia. El şi-a legat numele, pentru totdeauna, de multe dintre realizările Societăţii „Mărăşti”. Tot atunci au mai fost aleşi: un secretar al Comitetului, în persoana maiorului Tătărescu Ştefan, şi un casier, căpitanul de intendenţă David Petre.

despartire ornament site

Trebuie arătat că, în general, toţi cei menţionaţi au activat în cadrul Societăţii fără a fi retribuiţi, deci printr-o contribuţie benevolă. În timp, desigur că vor surveni şi alte modificări de responsabilităţi. Timp de 31 de ani Societatea „Mărăşti” a funcţionat cu sediul în Bucureşti (iniţial str. general Berthelot, nr. 83), în acord cu Legea-Decret din 27 iulie 1920, sancţionată de regele Ferdinand I, prin care se recunoştea dreptul de persoană morală şi juridică a acesteia. De-a lungul timpului, alături de personalităţile menţionate s-au adăugat şi altele, civile şi militare, fiecare primind calitatea cuvenită în cadrul Societăţii, pe măsura importanţei personalităţii sale, dar şi după măsura aportului la înfăptuirile Societăţii. De pildă, au fost desemnaţi ca membri de onoare generalii: Gheorghe Văleanu, Arthur Văitoianu, Popovici Ion, Cihoschi Henrich, Constandache Gheorghe, Manolescu Chiraculea, Moşoiu Traian. Acestora li s-au mai adăugat apoi ministrul Constantin Argetoianu, P.S.S. Pimen – Mitropolitul Moldovei şi Sucevei – Alexandru Zissu, cel care donase Societăţii 30 ha de teren în comuna Mărăşti, pentru construirea obiectivelor propuse, generalul Ştefănescu Amza (ministrul M.Ap.N.), ministrul George Mârzescu, dr. Liviu Gigăreanu, prefect al judeţului Timiş-Torontal ş.a.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii despre Mareşalul Alexandru Averescu şi frontul de la 1917, daţi click aici.


Patrimoniul Societății Mărăști

despartire ornament site

societateamarasti-actnastereLa patru ani după înfiinţare, prin Înaltul Decret regal nr. 16/3 ianuarie 1921, scopul societăţii era extins, permiţându-i-se şi posibilitatea de a crea, în funcţie de mijloacele materiale de care putea să dispună, noi instituţii, precum: orfelinate, sanatorii pentru militari etc. La început Societatea ”Mărăști” nu a avut un patrimoniu distinct, dar el a fost dobândit în timp, prin construcţiile pe care le-a realizat. De altfel, faptul că societatea se născuse pe lângă Corpul Diviziei a III-a şi administrarea și contabilitatea acesteia, în perioada 1917-1919, a fost făcută tot de personalul specializat al acestei Divizii, în concordanţă cu procedurile administraţiei militare de la acea vreme.

Prin Decizia din 11/24 iulie 1919, administraţia urma să se realizeze după normele contabilităţii simple, cu totul aparte de cea a comandamentului Diviziei a III-a. Acest lucru a fost apoi legiferat prin Decizia nr. 18, din 12 septembrie 1922, a Înaltei Curţi de Conturi, în Secţiuni Unite care a stabilit că Societatea „Mărăşti” nu este o administraţie publică, ci o societate particulară, ce se administrează conform statutelor, de un Comitet Diriguitor şi Adunarea Generală a Societăţii şi, ca atare, nu cade sub incidenţa art. 253, din Legea asupra contabilităţii publice, ce se impunea tuturor administraţiilor de stat.


Etapele reconstruirii satului Mărăști

despartire ornament site

Cu toate aceste pregătiri în forţă, datorită situaţiei dificile de la frontierele României şi dislocarea de trupe impuse de necesităţi, Societatea s-a aflat timp de doi ani de la înfiinţare în imposibilitatea înfăptuirii obiectivelor propuse, datorită neputinţei de a strânge fonduri.

Începând din 1919 s-au început lucrările de la Mărăşti, fiind planificate a se înfăptui în mai multe etape. Mai întâi s-au întocmit planurile conducerii tehnice a lucrărilor. Pentru aceasta, Societatea a constituit un Serviciu Tehnic, în care au lucrat nume de marcă în domeniu, de multe ori fără plată. Din 22 martie 1919, din acest serviciu au făcut parte: Cretzoiu – arhitect şef, George Cristinel – arhitect ajutor, Kosinski – arhitect ajutor, Şerbănescu – constructor desenator, Spreitzer – constructor desenator.

După 1920, conducătorul şantierului de la Mărăşti a fost în exclusivitate arhitectul Pandele Şerbănescu. Pentru început, a fost necesară construirea a 140 barăci pentru adăpostirea localnicilor, până ce li se puteau construi casele aflate în ruină. Apoi, au fost astupate şanţurile-tranşee care brăzdau satul Mărăşti, în toate sensurile, activitate care a solicitat munca a aproximativ 400 oameni, timp de doi ani.

Lucrările planificate a fi realizate pe Câmpul Istoric de la Mărăşti au fost începute, iniţial, în regie proprie, apoi au fost date în antrepriză. Astfel, în urma unei licitaţii publice, la care s-au prezentat 5 ofertanţi, la 10 februarie 1920 câştig de cauză avea firma Romaşcu & C. Blaimayer, din București, care făcea un rabat de 10,27% sub prețul unitar al devizelor, cu condiția ca Societatea să-i furnizeze materialele şi uneltele necesare, la un preţ rezonabil. Aceasta urma să realizeze case pentru săteni, o biserică, o şcoală şi o uzină hidraulică.


Construirea infrastructurii: mocăniță&drum

despartire ornament site

De la început, Societatea ”Mărăști” a avut în vedere relaizarea unei infrastructuri în vederea aprovizionării cu materiale a şantierului din sat. S-a stabilit punerea în funcţiune a căii ferate înguste (mocănița) ”Tişiţa”, prin care s-a realizat legătura dintre Mărăşeşti şi Mărăşti. Calea ferată trecea prin satul Răcoasa și avea ca destinaţie finală comuna Soveja. Această linie s-a pus în funcţiune pe la sfârşitul anului 1919, când s-a consolidat terasamentul, s-au făcut podurile, s-au construit limite de garaj şi s-a adunat o parte din materialul rulant risipit datorită războiului. Pentru că linia trecea la 2 km de satul Mărăşti (deci între Răcoasa-Mărăşti), a fost necesar a se înfiinţa un depozit de tranzit, pe locul cedat de moşierul Negroponte, cel care donase şi terenul pe care s-a construit Mausoleul de la Mărăşeşti, unde sunt înmormântaţi ostaşii căzuţi pe frontul Armatei I-a Române.

funicular

 

Până la această cedare depozitul funcţionase, provizoriu, în una dintre magaziile oferite de C.F.R. De la depozit, materialele urmau să fie transportate cu camionul la o depărtare de 5-6 km. În asemenea condiţii grele, în anul 1919, au fost transportate la Mărăşti 50-60 vagoane de materiale. Ele ajungeau la Răcoasa de unde se transportau până la Mărăști pe drumuri de pământ, precare.

Această situație a impus şi nevoia construirii de noi şosele, prevăzute cu „lucrări de artă”: poduri, drenaje etc. Una dintre aceste şosele începea din satul Răcoasa, suia prin cătunul Alba şi continua în linie dreaptă pe platoul de sud al satului Mărăşti. Locuitorii din Răcoasa pe ale căror locuri s-a construit această şosea „au cedat în mod benevol locurile lor Primăriei comunei Răcoasa”. Dar, pentru că această şosea nu putea satisface integral cerinţele de transport, din cauza terenului foarte accidentat, permiţând doar tracţiunea animală, s-a căutat posibilitatea realizării unui alt drum. Soluția găsită – realizarea unui drum pe versantul drept al pârâului Alba. El se întindea pe 6-7 km şi avea o pantă de 3-5%. Cu sprijinul locuitorilor din Răcoasa şi Mărăşti, prin zile de prestaţie, cu aprobarea Ministerului Lucrărilor Publice, aceast nou drum a fost terminat abia în campania lucrărilor din anul 1921.


 Lunile iunie şi iulie ale anului 1920 au fost foarte ploioase, fapt ce a dus la distrugerea şoselelor şi a căi ferate înguste „Tişiţa”. Datorită distrugerii infrastructurii, lucrărilor pe şantierul Mărăști au stagnat.


despartire ornament site

sap40_62t103660_p

despartire ornament site

Această situația a impus realizarea unei noi căi ferate înguste, între cătunul Gogoiu şi satul Mărăşti. Lucrările s-au dat în antrepriză Societăţii „Romaşcu D. & C. Blaimayer”, furnizându-i toate materialele necesare, atât pentu instalaţii cât şi pentru construirea liniei. Lucrările s-au terminat în primăvara anului 1921. Linia pornea de la calea ferată îngustă „Tişiţa” şi urma cursul pârâului Dracea-Mare, pe o lungime de 1,4 km. Pe această linie au fost făcute trei poduri peste Dracea, mai multe diguri pentru îndepărtarea apelor şi o mulţime de tăieturi în maluri. Materialele transportate la Mărăşti pe noua cale ferată îngustă trebuiau urcate până la o înălţime de 60 metri, motiv pentru care s-a construit un funicular, compus dintr-un troleu, acţionat de o „locomobilă”. Funicularul avea o diferenţă de nivel – între punctul de plecare şi punctul de sosire – de 63 metri înălţime și o lungime de 240 metri.

Astfel, cu cablu şi troleu se trăgea o greutate de aproximativ 16-20 tone de material. În acest mod, în anul 1921 s-au transportat circa 7.000-8.000 tone material, furaje etc. Pentru repararea şi întreţinerea acestei linii a fost necesar şi un mare atelier mecanic, înzestrat cu două strunguri, maşini de găurit rapid, forje cu ventilatoare etc. Acestuia i s-a mai adăugat un alt atelier de lemnărie, înzestrat cu mese de lucru, fierăstrău circular etc. Apoi, a fost nevoie ca pe lângă acestea să fie construite şi locuinţe pentru lucrători, precum şi remize pentru adăpostirea maşinilor C.F.R.


Fabrică de cărămizi

despartire ornament site

Luându-se în calcul şi faptul că pentru construirea clădirilor din Mărăşti era nevoie de cărămidă presată, s-a găsit şi un teren pentru fabricarea acesteia, în lunca satului Gogoiu, în dreapta şoselei ce ducea spre Soveja. Pentru început, în 1919, s-a început realizarea cărămizilor cu forme de mână, făcânduse 700.000 buc. cărămizi/an, complet arse. Pentru adăpostirea lor, până la uscare, a trebuit să fie construite şi şoproane, care ocupau o suprafaţă de 3.000 mp.

S-a realizat apoi o uzină, în care s-a instalat o presă malaxor, acţionată printr-o maşină cu abur, de 24-30 C.P., cu un debit de 12.000-15.000 bucăți cărămidă/zi. În acest fel a fost sporit randamentul, nădăjduindu-se a fi realizate cca 2.500.000 bucăși cărămidă/an, complet arse. Pământul pentru confecţionarea cărămizilor era adus cu ajutorul unui troleu, iar apa necesară maşinii şi fabricării cărămizilor se trăgea cu o pompă de înaltă presiune, într-un bazin construit la o înălţime de 5 metri.

Pentru adăpostirea lucrătorilor acestei fabrici s-au construit locuinţe, tot din cărămidă. Nevoia de adăpostire a materialelor, a animalelor și a alimentelor, a făcut ca în lunca Gogoiu să fie realizată o serie de depozite, fapt materializat pe locul „cedat” de locuitorul mărăştean Ioniţă Popa, în suprafaţă de 400 mp. Iniţial, pe această suprafaţă au fost instalate şi birourile Administraţiei Societăţii „Mărăşti”, Serviciul Tehnic, locuinţa şefului de depozit şi a corpului de gardă. Toate aceste construcţii au fost realizate din lemnărie, iar părţile locuibile au fost zidite în interior cu cărămidă, magaziile fiind prevăzute în interior cu rafturi şi scule. Tot la Gogoiu, pe o suprafaţă de 700 mp s-a construit şi o magazie pentru adăpostirea lemnăriei şi şiţei, iar pentru adăpostirea animalelor au fost construite, din cărămidă, două grajduri: unul pe Valea Dracei cu o suprafaţă de 120 mp, iar celălalt în zona depozitelor de la Gogoiu, cu o suprafaţă de 300 mp. Pentru asigurarea hranei zilnice a lucrătorilor a fost înfiinţată o brutărie, precum şi o cantină.


Uzina de apă și instalația de electrificare

despartire ornament site

Satul Mărăşti fiind aşezat pe un platou lipsit total de apă potabilă, fără vreo fântână, şi pentru că diferenţa de nivel – de la pânza freativă până la nivelul aşezării satului – varia între 60-150 m înălţime, locuitorii erau nevoiţi să-şi procure apa necesară de la o fântână aflată la 11 km depărtare de sat. Mai multe detalii despre construirea Uzinei de apă și a Uzinei Electrice găsiți aici.

Printre lucrările de mare anvergură înfăptuite de Societate în satul Mărăşti a fost realizată şi instalaţia de electrificare, o noutate absolută pentru mediul rural din acele timpuri, atât pentru iluminatul public cât şi pentru iluminatul celorlalte obiective (mausoleu, biserică, şcoală, uzine ş.a). Detalii despre realizarea instalației de electrificare Mărăști găsiți aici.


Case pentru localnici

despartire ornament site

Din ruine, satul Mărăşti a renăscut datorită Societăţii „Mărăşti”! O prioritate a societății a fost reclădirea locuințelor pentru săteni. Inițial, pentru adăpostirea locuitorilor a căror case fuseseră distruse de război, au fost construite în zona depozitelor de la Gogoiu, pe o suprafaţă de 200 mp, nişte barăci, prevăzute în interior cu paturi și sobe. Apoi, începând din toamna anului 1918 şi până în primăvara anului 1919, au fost amenajate „acceptabil pentru locuit” 100 de locuinţe, în mare parte din scânduri în exterior, iar în interior lipite cu lut.

După ce în 1919 s-a înfiinţat serviciul de construcţii, în campania de lucrări ce a urmat, până în anul 1920, au fost realizate un număr de 14 case de diferite tipuri (5, 12, 13, 14, 15, 17, 31, 33 …), fiind date în folosinţă pentru cazurile de urgenţă: familiilor de orfani, invalizi ş.a., predarea lor dorindu-se a fi făcută cu prilejul serbării din 11 iulie 1920. Dar, vremea fiind rea, până la sfârşitul anului 1920 s-au terminat doar două case. A urmat apoi campania anului 1921, când s-au realizat şi celelalte locuinţe, în general având aceeaşi structură, diferenţa constituind-o, în funcţie de tipul casei, doar camerele mari (variind de la 2-3 camere). De pildă, locuinţa cetăţeanului Ioniţă Popescu, „tip 17”, situată pe artera principală a satului, era compusă din două camere mari, de câte 5-6 m, şi o cameră mai mică pentru bucătărie, toate prevăzute cu sobe şi plite. Casa avea două intrări, un pridvor, o scară, o pivniţă pentru alimente, iar în spatele casei un chiler, pentru păstrarea uneltelor agricole. În continuarea chilerului era un şopron pentru adăpostirea căruţei, iar deasupra lui un pătul pentru porumb. Gospodăria era completă cu un „grajd frumos”, unde puteau fi adăpostiţi doi cai şi trei vite. Deasupra acestui grajd era un pătul pentru fân, iar în spatele grajdului fusese construită chiar şi o latrină.

Recepţia tuturor caselor a fost făcută la 25 decembrie 1921, fiind date în primire locuitorilor. Apoi, în campania de lucrări a anului următor, 1922, au mai fost îmbunătăţite încă alte 25 de case ţărăneşti, lucrările constând în adăugarea de alte camere, cerdacuri etc.


Școala de fete Regina Maria

despartire ornament site

Una din marile realizări ale Societăţii „Mărăşti a fost şi rămâne Şcoala ”Regina Maria”. Copiii din Mărăşti mergeau să înveţe în satul Răcoasa, la o depărtare de 5 km. Din aceste considerente, prima grijă a Societăţii a fost de a le asigura copiilor un spaţiu acceptabil pentru formarea şcolară. În anul 1919 a fost transformată în şcoală una dintre casele săteşti refăcute. În anul 1920 s-a început construirea unui local de şcoală, corespunzător cerinţelor moderne, terminat în 1921 şi care purta numele de Şcoala de ţesătoare „Regina Maria”. Aceasta fusese amplasată pe o arteră laterală a satului, pentru a face posibilă frecventarea ei şi de către copiii cătunelor învecinate: Gogoiu şi Roşculeţi. Şcoala avea 4 clase mari, în care puteau învăţa până la 200 de elevi, o sală de conferinţe cu o suprafaţă de 100 mp, o cameră pentru cancelarie, una pentru bibliotecă, în dreapta şi stânga locuinţe pentru învăţători, compuse din câte două camere, şi la subsol trei camere pentru servitori. Şcoala mai era prevăzuită în mijloc cu un vestibul mare pentru recreaţie iarna, realizându-i-se inclusiv mobilierul intern. „Şcoala primară” – tip „urban”, a fost recepţionată la 25 decembrie 1921, fiind predată lui Ion Radu Baniţă – posibil directorul şcolii. De la început, maestra Şcolii a fost maica Magdalena Iuga, plătită lunar de Societate. După anii ’30, datorită unor neînțelegeri cu preotul comunei, aceasta a plecat la Mânăstirea Agapia. Detalii suplimentare despre ceea ce a reprezentat Școala de fete ”Regina Maria” pentru satul Mărăști găsiți aici.


Construirea bisericii din Mărăști

despartire ornament site

maria-placa-bisericaBiserica din Mărăşti a fost construită pe locul celei vechi, distrusă de bombardamente. Lucrările la biserică au început în 1921 și au fost finalizate în anul 1928, când a fost sfințită cu mare fast, în prezența A.S. Regina Maria și a Principelui regent Nicolae. Biserica este ctitorită în stil moldovenesc, iar pictura bizantină, de o frumusețe și o originalitate rară este realizată de către pictorul Ionel Ioanid. În 1928, biserica avea hramul Maria Magdalena, în prezent biserica purtând hramul Adormirea Maicii Domnului. La intrarea în biserică, pe trepte, a fost montată o placă de marmură cu motto-ul ce poartă semnătura reginei Maria: „Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuţi aici”.

Pe lângă reconstruirea bisericii, Societatea ”Mărăști” a construit o clopotniţă, precum şi o casă parohială. Totodată, a fost amenajat și un nou cimitir al satului, undeva în partea de sud a satului, fiind dotat şi cu o împrejmuire solidă. În locul rămas liber, la biserică, s-a amenajat un frumos parc, fiind plantat cu verdeaţă şi pomi roditori dispuşi pe lângă gardul bisericii, alături de trandafiri urcători. Menționăm faptul că Societatea ”Mărăști” a sprijinit și reclădirea altor locaşuri de cult, cum ar fi: schitul Muşunoaiele, biserica din Vizantea Mânăstirească şi biserica de la Gogoiu, care a fost sfinţită în 1942. Mai multe detalii despre biserica Mărăști, aici.


Arcul de Triumf din Mărăști

despartire ornament site

În campania de lucrări a anului 1928, mai precis la 27 martie, s-a făcut recepţia a încă două lucrări edilitare, artistic realizate, de antreprenorul Gavril Petrescu, după proiectul arhitectului Pandele Şerbănescu. Unul dintre acestea este „Arcul de Triumf”, aflat la intrarea satului, având o înălţime de 3,70 m. Este prevăzut, în ambele părţi, cu două porţi mici, iar în partea de sus poartă înscrisul: „Câmpul – Istoric – Mărăşti”. Celalată lucrare este Fântâna monument, realizată din piatră şi având şi o adăpătoare pentru vite.


Mausoleul Mărăști

despartire ornament site

Dar, dintre toate înfăptuirile Societăţii „Mărăşti”, un loc aparte îl ocupă Mausoleul. Odată cu festivitatea de sfinţire a Bisericii Sf. „Maria-Magdalena”, la 10 iunie 1928 s-a desfăşurat şi ceremonia punerii pietrei fundamentale a mausoleului, loc de mare pioşenie sufletească, clădit cu scopul de a adăposti osemintele ostaşilor căzuţi în luptele de la Mărăşti, şi prin care să se perpetueze recunoştinţa veşnică faţă de jertfa lor.

La festivitatea au luat parte Principele Mostenitor, Regentul Nicolae, I.P.S.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, Maresalul Alexandru Averescu si generalul Alexandru Margineanu, alti membri ai Societatii „Marasti”, delegati ai Marelui Stat Major ai Armatei Române, delegati ai Uniunii Ofiterilor de Rezerva, reprezentantii regimentelor care au luptat la Marasti, precum si locuitori din localitatile judetului Putna. Mai multe detalii despre Mausoleul Mărăști găsiți aici.


Muzeul Câmpului de luptă

despartire ornament site

La începutul anului 1934, Comitetul Diriguitor a decis amenajarea unui „muzeu în care să se strângă o parte din trofeele şi obiectele de curiozitate deosebită, cucerite de duşman în bătălia de la Mărăşti”. Au fost delegaţi pentru a se ocupa de organizarea acestuia generalul Dabija şi colonelul Ionescu-Munte. Pentru înzestrarea acestui muzeu a trebuit să se intervină la Ministerul Apărării Naţionale, „spre a […] da o parte din armamentul și muniția de tot felul, din epoca marelui război”. De asemenea, se propuneau şi demersuri la Muzeul Militar (aflat atunci în parcul Carol), pentru a dona o parte din obiectele istorice necesare: „uniforme, fotografii, tablouri cu episoade din timpul marelui război şi, în special, de pe frontul Armatei a 2-a”. În acelaşi scop, se urmărea şi confecţionarea unor manechine, „reprezentând tipuri de luptători români, precum şi ai armatelor amice şi inamice, dotaţi cu armament din timpul marelui război”; confecţionarea unor panoplii pentru aşezarea pieselor de armament, iar „pentru a arăta geniul militar […], scene, episoade istorice din timpul marelui război. La loc de cinste erau prevăzute a fi așezate tablouri sau picturi în ulei, care să reprezinte pe regele Ferdinand I şi regina Maria în ținută de război, pe principele moştenitor Carol, precum şi foşti comandanţi de unităţi, până la şefii de corp de armată şi, eventual, ofiţerii decoraţi cu Ordinul «Mihai Viteazul»”, pentru fapte de bravură pe frontul de la Mărăşti. Se planificase şi confecţionarea unor „troiţe de stejar, cu inscripţii istorice, care să releve ofensiva de la Mărăşti”, cu referire la Regimentele: 2 Vânători „Argeş”, 22 „Dâmboviţa”, 28 Infanterie „Radu-Negru”, 30 „Muscel”, 17 „Mehedinţi” şi 18 „Gorj”. Ele urmau a fi montate în beton, pe Câmpul Istoric de la Mărăşti, în dreptul locurilor pe unde luptaseră fiecare. De asemenea, se prevăzuse şi confecţionarea a „două planşe de gips, în relief, dintre care una cu regiunea Câmpului Istoric Mărăşti şi o alta cu întreaga regiune a câmpului de operaţii al Armatei a 2-a, cuprinsă între Tg. Ocna-Varniţa”, care să înfăţişeze „dispozitivele armatelor amice şi inamice, cu direcţiunile de atac ale Armatei Române”. Mai apoi, în primăvara anului 1936, maiorul Nicolaescu N. Ioan a primit misiunea ca până la sfârşitul aceluiaşi an să definitiveze organizarea muzeului. Termenul nu a putut fi respectat, numitului maior luându-i mai mult timp să amenajeze punctul muzeistic, pentru că, aşa cum specifica în raportul informativ, această activitate o făcuse „în timpul liber (sărbători, învoiri, concedii legale)”.


Patrimoniul muzeului

despartire ornament site

La 18 decembrie 1937, pentru muzeu au mai fost realizate: 9 tablouri încadrate în rame; au fost tăiate geamuri pentru încadrat fotografii (erau în total 628 fotografii şi 120 diapozitive); au fost transportate de la Târgovişte la Mărăşti 4 lăzi cu arme vechi. În timp, s-au mai adăugat şi alte obiecte. Astfel, după moartea mareşalului Averescu, la 13 martie 1939, au fost aduse o serie de obiecte ale acestuia pentru a fi expuse. În timpul celui de-al doilea război mondial şi în perioada ce i-a urmat, patrimoniul Societăţii s-a depreciat sau a dispărut, în mare parte datorită locuitorilor. Aşa s-a întâmplat de pildă la 8 mai 1945, când muzeul a fost prădat de hoţi, care „au stricat uşa şi au furat de pe panoplie 7 arme, 4 săbii, 3 revolvere tip francez”. Când plutonierul major Năstase Simion, administrator şi custode al Câmpului Istoric, preda la 17 august 1945 gestiunea lui Iftimie Mihăilă, în muzeu se aflau importante obiecte: „arme şi carabine modele diferite – 68 buc, revolvere modele diferite – 1 buc, pistoale vechi cu capse – 5 buc, săbii – 66 buc, teci de sabie – 39 buc, baionete obişnuite – 6 buc, baionete […] – 33 buc, baionete lungi cu tăiș – 23 buc, tesace – 18 buc, puști mitraliere – 3 buc, lănci de cavalerie – 4 buc, căşti româneşti – 5 buc, căşti germane – 8 buc, grenade de mână defensive – 2 buc, lopeţi tip «Lineman» – 2 buc, capete bronz – 3 buc, teci pentru tesace – 2 buc, teci pentru baionete lungi, ascuţite – 8 buc, teci pentru baionete lungi, cu tăiş – 3 buc, vergi armă – 12 buc, încărcătoare F(P)M – 1 buc, mitraliere diferite modele – 4 buc, mortiere de tranşee cu proiectilul său – 1 buc, aruncătoare de mine – 3 buc, aruncătoare de grenade (ruseşti) – 2 buc, aparat de ochire pentru artilerie – 1 buc, obuze diferite calibre – 13 buc, manechine echipate – 6 buc, tablouri – 6 buc, plăci de bronz şi ordine de zi – 8 buc, hărţi (planuri directoare) – 2 buc, relief – 1 buc, pictură reprezentând pe generalul Mărgineanu – 1 buc, fotografii cu imagini din războiul 1916/1918 – 300 buc, rame de lemn cu geam, cu 4 rânduri de fotografii – 15 buc, rame cu geam şi fotografii – 6 buc, inventar cu efectele mareşalului Averescu (14 piese)”.


Căminul Cultural….

despartire ornament site

Tuturor acestor înfăptuiri, le-a mai fost adăugat şi Căminul Cultural „Mareşal Averescu”, aşezământ fondat în memoria fostului preşedinte onorific al Societăţii. Acesta avea să funcţioneze în Casa Parohială, din 10 noiembrie 1942, momentele culturale urmând a se desfăşura într-o sală de clasă a Şcolii „Regina Maria”, dar localul propriu al acestuia nu a fost niciodată construit.


Acest site are rol informativ şi a fost realizat folosind informaţii din surse publice sau informaţii publicate de diverşi istorici, printre care ţinem să amintim pe dr. Valeria Balescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti şi dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat şi informaţii din memoriile Reginei Maria şi ale Mareşalului Averescu.

despartire ornament site