Bazinul de distrubutie construit de Societatea ”Mărăști” își menține utilitatea.
Implicarea Societății ”Mărăști” în proiectul de reconstruire a satului a dus la transformarea radicală a acestuia, astfel încât, la jurul anilor 1942, localitatea beneficia de rețea de alimentare cu apă și rețea electrică – noutăți absolute pentru mediul rural – ceea ce fac din Mărăști un sat absolut modern. Din păcate, după 1945 aceste realizări ale Societății ”Mărăști” nu au mai fost întreținute și chiar au fost distruse. În acest moment satul Mărăști se confruntă, din nou, cu probleme legate de alimentarea cu apă.
Fiind aşezat pe un platou la o altitudine de aproximativ 536 metri, satul Mărăști avea probleme cu apa potabilă. După război fântânile nu mai erau funcționale. Din aceste motive, locuitorii erau nevoiţi să-şi procure apa necesară de la o fântână aflată la 11 km depărtare de sat. Societatea ”Mărăști” a decis realizarea unei uzine de apă a unei rețele de distribuție destinată sătenilor.
Lucrările au început în vara anului 1919, acestea fiind finalizate în anul 1921, fiind executate de firma „Romaşcu D. & C. Blaimayer”. Soluția agreată a fost captarea pârâului Limpejioara, la confluenţa acestuia cu pâraiele Albaşi-Vârlanul și pomparea acestei în sat.
În acest sens, în zona de captare, s-a construit, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, o uzină hidraulică. Uzina avea un bazin de captare din ciment, două pompe centrifuge de 20 de atmosfere şi două motoare pe benzină, de 20 cai putere (C.P.). Utilajele au fost aduse din Elveţia, fiind deosebit de costisitoare. Debitul apei la captare era de 120 mc/oră și, pentru colectarea propriu-zisă a acesteia, s-a construit, în Nordul Satului, un bazin distribuitor, la cota de 536 m.
Bazinul distribuitor a fost construit din beton armat, cu o capacitate de 80 metri cubi, legat de uzina hidraulică printr-o conductă de refulare, din tuburi de fontă în lungime de aproximativ 1,3 km, cu un diametru de 100 mm, cu o diferenţă de 132 m înălţime între pompă şi bazinul de distribuție.
Astăzi se mai găsesc la Mărăști doar fundațiile amenajării de la uzina hidraulică realizată în anii 1919-1922, însă bazinul de distribuție de la cota 536 m este încă funcțional și își menține destinația inițială.
Apa, o dată ajunsă în acest ultim bazin, pornea spre sat printr-o conductă de distribuire, tot din fontă, cu acelaşi diametru, lungă de 4 km, instalată pe şoseaua principală şi cu ramificaţie spre locul școlii. Pe această conductă erau instalate – la intrarea şi ieşirea din sat – două adăpători pentru vite. De asemenea, în interiorul satului erau instalate 10 guri de apă pentru nevoile populaţiei şi 10 guri hidranţi necesari activităţilor edilitare, precum şi pentru cazuri de incendii. Toate acestea erau în 1922 date în funcţiune. După instalarea la putere a regimului comunist, s-a dorit distrugerea uzinei hidraulice. Doar intervenția masivă a locuitorilor au determinat decizia de a lăsa motoarele acestei uzine în sat, pentru a fi folosite la construirea unei mori locale.
În ceea ce privește utilitățile publice, Societate ”Mărăști” nu s-a rezumat doar la realizarea alimentării cu apă a satului. În 1936 au început la Mărăști și lucrările la instalaţia de electrificare a satului, o noutate absolută pentru mediul rural din acele timpuri. A fost gândită o rețea electrică destinată atât iluminatului public cât şi iluminatului celorlalte obiective realizate de societate: mausoleu, biserică, şcoală, uzina de apă etc. Recepţia definitivă a acestor lucrări a avut loc în 1942 şi făcea obiectul celor începute în aprilie 1936, de antrepriza inginerului Mircea Vidraşcu, garantat de antrepriza Gavril Petrescu.
Pentru că Mircea Vidraşcu a abandonat lucrările, din 28 noiembrie 1937 acestea au fost preluate de garantul Gavril Petrescu. În 1943, în conjunctura deciziei de predare a Societăţii „Mărăşti” către Asociaţia ”Regina Maria” pentru Cultul Eroilor – iniţial înfiinţată cu titulatura de: „Societate mormintele eroilor căzuţi în război” – aceasta nu s-a făcut la termenul potrivit de lege pentru că societatea nu terminase în totalitate lucrările de refacere ale satului Mărăşti. Una dintre aceste lucrări era şi instalaţia electrică, care trebuia revizuită, pentru că stălpii de lemn, în mare parte, putreziseră. Pentru aceasta, Societatea a obţinut de la C.F.R. o serie de materiale precum şi lucrători specializaţi, pentru executarea lucrărilor în mod gratuit.
Acest site are rol informativ şi a fost realizat folosind informaţii din surse publice sau informaţii publicate de diverşi istorici, printre care ţinem să amintim pe dr. Valeria Balescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti şi dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat şi informaţii din memoriile Reginei Maria şi ale Mareşalului Averescu.