Mareșalul Averescu

Regina Maria si Mareşalul Averescu pe linia frontului

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele – d. 3 octombrie 1938, București) mareșal, comandantul Armatei a II-a (14 – 26 august 1916, 26 septembrie 1916 – 30 ianuarie 1918) în timpul luptelor de la Mărăști, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, este o personalitate militară marcantă a Primului Război Mondial. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate și membru de onoare al Academiei Române.

Generalul de divizie Alexandru Averescu s-a remarcat printr-un spirit ingenios și plin de inițiativă, care l-a dus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. Despre acest conflict, generalul vorbește în memoriile sale pe care le puteți consulta aici. A condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști.

”Mereu alături de trupe, se ocupă personal de tot, e calm, curajos, nu dă înapoi din fața unei primejdii. Soldații îl adoră”, îl descrie Regina Maria în jurnalul său, publicat la Editura Humanitas.

Pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial, Averescu a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale prevăzute de legea promulgată prin Decretul Regal nr. 1678/1927, iar pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. Bastonul de mareșal a lui Alexandru Averescu a intrat în colecția Muzeului Militar Național în anul 1960.

Generalul Alexandru Averescu a convocat pentru 5 decembrie 1917, la Coţofeneşti, pe Trotuş, unde era sediul Corpului II Armată, „ofiţerii generali şi superiori, delegaţi ai diviziilor” care făceau parte din organica Armatei a 2-a, pentru a hotărî asupra propunerii comandantului Diviziei a IIIa în privinţa adunării unui fond ce trebuia să restaureze satul Mărăşti.

La data precizată au participat la adunarea generală a Armatei a 2-a toţi generalii de corp de armată, comandanţii de divizii, de brigăzi şi câte doi comandanţi de regiment din fiecare divizie. La întrunire, generalul Alexandru Averescu a propus ca patriotica idee să fie dezvoltată, în sensul creării Societăţii cu numele „Mărăşti”, din care urma să facă parte toţi ostaşii trupelor şi serviciilor Armatei a 2-a. Astfel, delegaţii diviziilor Armatei a 2-a s-au constituit, de drept, în prima adunare generală a Societăţii „Mărăşti”. S-a dat citire apoi unui text de regulament pentru strângerea şi administrarea fondurilor necesare operei de restaurare. Prima adunare generală deliberând asupra scopului şi mijloacelor de înfăptuire ale Societăţii, punea, aşadar, bazele primului Statut al Societăţii „Mărăşti”, redactat definitiv la 11 ianuarie 1918. În cuprinsul său erau consemnate dezideratele importante pe care Societatea şi le propunea:

• Să perpetueze din generaţie în generaţie comemorarea bătăliei de la Mărăşti;

• Înălţarea unui monument comemorativ;

• Refacerea unei porţiuni din lucrările duşmane;

• Reconstituirea satului Mărăşti.

În acest sens, generalul Averescu amintea că reconstruirea satului Mărăşti presupunea zidirea unei biserici, a unei şcoli şi, îndeosebi, clădirea unei cripte-mausoleu care să adăpostească osemintele ostaşilor români şi străini căzuţi pe acest front ş.a. Tot atunci a fost ales şi Comitetul Diriguitor al Societăţii, constituit din 12 membri, generalul Alexandru Averescu fiind desemnat preşedinte de onoare, funcţie pe care a avut-o până în 1938 când a decedat. Generalul Alexandru Mărgineanu, cel care a avut ideea reclădirii satului Mărăști, a fost desemnat preşedinte activ, funcţie deținută până la moarte, în anul 1930. Ca membri au fost aleşi generalii: Sava Dimitriu, Dabija Gheorghe, Alexiu Alexandru, Negoescu Gheorghe; coloneii: Macri Ion şi Calotescu Constantin, maior Paschievici Corneliu, locotenent-coloneii: Gheorghiu D., Gheorghiu A., Botez M. Gheorghe. Din rândul acestora a fost ales şi directorul executiv, cel care a condus efectiv Societatea, având şi dreptul de a o reprezenta legal. Iniţial, pe această funcţie a fost desemnat colonelul Angelescu Mihail, iar la 1 noiembrie 1920 a fost înlocuit cu generalul Simionescu Grigore. La 1 iulie 1923 şi acesta era schimbat, cu generalul Gheorghe Dabija, cel care-şi va îndeplini misiunea cu multă dăruire, rămânând fidel Societăţii până la desfiinţarea acesteia. El şi-a legat numele, pentru totdeauna, de multe dintre realizările Societăţii „Mărăşti”. Tot atunci au mai fost aleşi: un secretar al Comitetului, în persoana maiorului Tătărescu Ştefan, şi un casier, căpitanul de intendenţă David Petre.

Timp de 31 de ani Societatea „Mărăşti” a funcţionat cu sediul în Bucureşti (iniţial str. general Berthelot, nr. 83), în acord cu Legea-Decret din 27 iulie 1920 – consultați Monitorul Oficiali aici. De-a lungul timpului, alături de personalităţile menţionate s-au adăugat şi altele, generalii Gheorghe Văleanu, Arthur Văitoianu, Popovici Ion, Cihoschi Henrich, Constandache Gheorghe, Manolescu Chiraculea, și Moşoiu Traian fiind desemnați membri de onoare. Acestora li s-au mai adăugat apoi ministrul Constantin Argetoianu, P.S.S. Pimen – Mitropolitul Moldovei şi Sucevei – Alexandru Zissu, cel care donase Societăţii 30 ha de teren în comuna Mărăşti, pentru construirea obiectivelor propuse, generalul Ştefănescu Amza (fost ministru al Apărării), ministrul George Mârzescu, dr. Liviu Gigăreanu, prefect al judeţului Timiş-Torontal ş.a.

9 iulie 1917 (stil vechi n.n.) În fine, ziua mult aşteptată începe. Zi mare, căci este în joc reputaţiunea Armatei, sau cel puţin a valoarei soldatului nostru. Nu cred în nimicirea duşmanului, nu cred în ajungerea la R. Sărat, mai ales pe direcţiunea Nămoloasa; dimpotrivă mă tem de o teribilă înfrângere în acea parte, după un uşor prim succes. Am însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul Armatei mele. Sunt convins că acţiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie şi pentru ţară de mândrie. Ne măsurăm, în condiţiuni aproape egale, cu cei mai buni soldaţi din lume. Sunt convins că vom învinge. Timp urât, posomorât, ploaie fină… Bombardamentul a început de dimineaţă, dar din cauza timpului nefavorabil a trebuit să fie întrerupt între orele 15-17. Armata a IV-a, însă, l-a întrerupt de asemenea. După ora 17 cerul s-a înseninat, bombardamentul a fost reluat şi s-a prelungit până la căderea nopţii cu rezultate cât se poate de bune. Mâine voiu merge sus la observator; astă seară prefer să rămân aici la Gâlca. Liniştea şi încrederea se citesc şi în ochii celor cari mă înconjoară.

10 iulie 1917 (stil vechi n.n.) Bombardamentul a continuat toată ziua. Rapoartele din toate părţile sunt satisfăcătoare. Am ordonat ca pe timpul întreruperei bombardamentului de după amiază, să se simuleze începerea atacului infanteriei, trimiţându-se înainte patrule puternice. Stratagema a izbutit complet, duşmanul şi-a dezvăluit cuiburile de mitraliere, cari au putut fi numaidecât reperate de artileria noastră. Am întrebat Armata a IV-a rusă dacă este gata pentru atac şi mi-a răspuns că da. Armata I-a a cerut o prelungire de o zi a bombardamentului. Noi vom începe însă acţiunea mâine în zori. Voiu dormi în bubuitul tunului,dacă voiu dormi, căci am o baterie de 120, la 200 metri de baraca mea. Sunt perfect liniştit. Vom avea victoria!

11 iulie 1917 (stil vechi n.n.) Nu am dormit deloc. A trebuit să merg la postul de comandă al generalului Mărgineanu, Comandantul Diviziei a 3-a, pentru a fixa detaliile atacului, în acord cu rezultatele obţinute până atunci. M-am întors pe la 1; am terminat ce mai aveam de ordonat pe la 2 şi am intrat în baraca mea. Atât bateria grea din dreapta, cât şi cea de câmp din stânga au tras toată vremea. Peste putinţă să închid ochii. De altfel nici nu m-am desbrăcat. Fix la 4, am mers la observator; era încă întuneric, dar partea stângă a sectorului de atac era luminată, de satul Mărăşti, în flăcări.

Exploziunile proiectilelor noastre acopereau întregul sector de atac, de la inclusiv Mărăşti la Încărcătoarea. Spectacol măreţ, peste măsură de emoţionant. Încetul cu încetul se luminează de zi şi ochiul poate distinge numai cu binoclu şi cu mare greutate, coloanele noastre. Încep a se auzi armele infanteriei, apoi mitralierele şi, în fine, grenadele; s-a ajuns deci corp la corp. Din toate părţile rapoartele sunt favorabile; soldaţii noştri pătrund în poziţia inimicului şi încep curăţirea şanţurilor. De altfel, pe unele puncte, se pot vedea distinct oamenii noştri alergând în lungul şanţurilor şi asvârlind grenade în ele.

La ora 8, întreaga linie este a noastră! Duşmanul se retrage, mai cu seamă la centru, în dezordine. Încep a se aduna prizonieri numeroşi. Se raportează capturare de tunuri. La aripa stângă, adică la Mănăstioara, duşmanul opune foarte mare rezistenţă. Aceasta nu mă îngrijorează; este deja stabilit de eri seara, că la Sud de Mărăşti să fie numai o acţiune demonstrativă. Mănăstioara trebuie să cadă prin acţiune de întoarcere pe la Nord de Mărăşti. Mai îngrijorătoare este vestea că Regimentul 11, care pătrunsese în prima linie la Încărcătoarea, a fost respins de un contraatac şi toate încercările de a pătrunde iarăşi în poziţia duşmanului, au rămas fără nici un rezultat. Am dat ordin Diviziei a 6-a (general Arghirescu), să înceteze ofensiva şi să se mărginească în acel punct, la o acţiune vie de front, de fixare. Diviziei 1-a (general Stratilescu) i-am ordonat să trimită Regimentul 17 în ajutorul Diviziei a 6-a, îndreptându-se de la Sud spre Nord, pe dealul Mărăşti. Click aici pentru memoriile complete ale Mareșalului.

Regina Maria despre bătălia de la Mărăști

În memoriile sale, publicate de editura Humanitas, sub denumirea ”Maria Regina României – Jurnal de Război/1917-1918 ”(vol. II) bătăliile de la Mărăști sunt văzute de la distanță – Regina se afla la Iași – și oarecum sceptic.

Iași, 11/24 iulie 1917

Zi frământată. Veștile de pe frontul rusesc numai bune nu sunt, iar noi am pornit ofensiva azi și nu suntem siguri de sprijinul rușilor. Mulți consideră că atacul nostru e o nebunie primejdioasă – din păcate, și eu tind să îi susțin, dar tot mai sper că există vreo combinație militară norocoasă pe care eu nu o înțeleg și care face decizia aceasta nu doar necesară, ci și avantajoasă, cu toate acestea, mă chinuiesc niște griji de moarte și toată ziua am primit vești care se contraziceau unele pe altele, tare supărătoare.

Iași, 12/25 iulie 1917

Știrile militare au fost în general bune, mai puțin cele dinspre Rusia, unde într-o parte anume, germanii continuă să avanseze, iar rușii să dea înapoi. La noi ofensiva pare să fie încununată de succes, s-au luat prizonieri și tunuri, dar inima mea nu mai poate crede în vești bune, prea am primit numai și numai din cele rele încă de la început, așa că încă nu-mi vine să cred că norocul și-a întors fața spre noi.

Iași, 13/26 iulie 1917

Zi de tot mai mare îngrijorare. Nando a sosit pe neașteptate la micul dejun – a fost chemat înapoi noaptea trecută de Cartierul General, care a oprit ofensiva fiindcă în Rusia pare să se petreacă ceva teribil – cedează aproape peste tot în fața unui dușman ale cărui trupe sunt pe sfert cât ale lor, pur și simplu se retrag în masă fără luptă. Încă mă agăț de speranță, cum îmi e obiceiul – dar mă tem că de data aceasta e sfârșitul sfârșitului – de fapt, dezastrul pentru noi e nemăsurat, nici măcar nu am cuvinte, nu pot nici măcar încerca să-l cuprind cu mintea.

Iași, 19 iulie/1 august 1917

Toate eforturile noastre par atât de inutile în fața haosului imens din Rusia, care amenință să ne înece în ciuda tuturor eforturilor pe care le depunem, în ciuda sentimentului eroic care ne inspiră mica armată curajoasă, atât de pregătită și de nerăbdătoare să se arunce în luptă în nădejdea de a-și recuceri casa pierdută!

…

Mi se spune că, la fel  ca de obicei, Cartierul nostru General face prostii, greșeală după greșeală, că aliaților le e indiferentă cauza noastră și ne sacrifică, mai ales francezii, care ne împing la ofensivă fiindcă le servește interesele, că nu se face nimic serios sau cum trebuie, nu se plănuiește nimic dinainte etc. etc. Soluție: să trimitem după Averescu și să-l punem în fruntea tuturor, fiindcă, deși Angelescu declară că nu-i place omul, e cel mai puternic din câți avem.

Imagine de arhiva: Regina Maria, alaturi de Rege, decorand soldati pe front, in zona Marasti-Marasesti-Oituz.

Iași, 29 mai/11 iunie 1917

La prânz i-am avut invitați pe soții Averescu. El se arată puțin deranjat – Nando nu e niciodată sigur dacă se poate încrede în el. Dar, în multe privințe, e cel mai bun om pe care-l avem în țară acum. Încerc, împreună cu Barbu, să pregătesc terenul pentru relațiile dintre el și Nando, fiindcă poate, într-o zi, va fi omul de care va trebui să ne folosim.

Iași, 20 iulie/2 august 1917

Am avut câteva audiențe. Kropotkin e foarte mândru de reușitele din atacul recent (se pare că s-au descurcat bine) și entuziasmat de felul cum au luptat soldații noștri – a spus: ”M-am îndrăgostit de armata a doua a dumneavoastră”.

Iași, 24 iulie/6 august 1917

Agitația și disperarea care plutesc în aer sunt greu de descris, dacă se ajunge la cazul cel mai rău, nu ne putem duce decât în Rusia cea mistuită de flăcări. Mulți pleacă de acum, ca să evite îmbulzeala de ultim moment dacă va fi să vină adevăratul dezastru. Nando mi-a promis că, orice va fi, voi putea rămâne alături de el și de armată pe pământ românesc până în ultima clipă. Nu mă va convinge nimic să plec, cum încearcă mulți să-mi propună.

Iași, 25 iulie/7 august 1917

Trupele noastre s-au purtat admirabil, cu o dârzenie minunată, iar germanii au fost atât de uimiți, încât au dat bir cu fugiții în dezordine, cu ofițerii în frunte, ceea ce rar li se întâmplă germanilor – dacă am fi putu să mergem mai departe după prima izbândă s-ar fi putut face lucruri mari, în confuzia care domnea în rândurile dușmane. Dar vai, cum rușii au lăsat totul de izbeliște în nord, a devenit primejdios să înaintăm. Împrejurări crude, dureros de amare pentru soldații noștri, care luptau ca să-și ia înapoi casele.

Acest website are rol informativ şi a fost realizat folosind informaţii din surse publice sau informaţii publicate de diverşi istorici, printre care ţinem să amintim pe dr. Valeria Bălescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti şi dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat şi informaţii din memoriile Reginei Maria şi ale Mareşalului Averescu.