Bătălia de la Mărăști a fost una din principalele bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial. S-a desfășurat între 9/22 iulie – 22 iulie/1 august 1917 și a fost o operațiune ofensivă a Armatei Române și Armatei Ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Operațiunea a fost planificată a se desfășura în paralel cu operațiunea ofensivă de la Nămoloasa la care s-a renunțat între timp. În 9/22 iulie 1917, de pe înălțimile ce dominau Mărăștiul, a început atacul armatei române asupra trupelor germane cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a printr-o ofensivă în zona bazinului Soveja.
A fost cea mai de succes operațiune militară aliată din 1917, victoria de la Mărăști contribuind enorm la ridicarea moralului soldaților, dar, în cele 10 zile de lupte crâncene au pierit 1.469 de soldați și au fost răniți încă 3.052 de ostași ai Armatei a II-a Române.
În momentul declanșării bătăliei de la Mărăști situația frontului în zona Mărăști-Nămoloasa era următoarea: Armata a 2-a română era poziționată între dealul Arșița Mocanului și satul Răcoasa având în flancul drept Armata a 9-a rusă și pe flancul stâng Armata a 7-a rusă. Frontul avea o lungime de aproximativ 35 km, fiecărei din cele 3 divizii din eșalonul frontal al Armatei a 2-a îi revenau circa 12 km de linie de front. În fața românilor se sprijinea flancul drept al armatei 1-a austro-ungare, mai precis elemente ale grupului Gerok cu forțele principale dispuse între dealul Momâia și dealul Arșița Mocanului. Distribuția liniei de front era tot 12 km/divizie. Pe front erau, la acea dată, un număr de aproximativ 800.000 oameni.
Ofensiva infanteriei de la Mărăști a început în dimineața zilei de 10/23 iulie 1917 la ora 03.50. Ostașii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt pozițiile inamice, au trecut prin breșele create de artilerie și s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, Divizia a 3-a infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică, între cota 536 și localitatea Mărăști.
O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit Regimentului 22 Infanterie care a avut sarcina să nimicească apărarea inamică din localitatea Mărăști. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului a reușit să ajungă pe înălțimea ce domina localitatea Mărăști. Acest lucru a fost posibil deoarece 2 companii s-au desprins din corpul regimentului cu sarcina de a fixa inamicul în localitate creând astfel premisele ca forțele germane să fie încercuite. Sesizând situația, inamicul a părăsit în grabă pozițiile deținute în sat. Succesul acțiunii regimentului 22 infanterie a favorizat ocuparea dealului Mănăstioara de către Regimentul 30 infanterie, în al cărui sector datorită luptelor grele se progresa mai lent. Ajungând pe acest aliniament, divizia 3 infanterie și-a îndeplinit obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei.
Concomitent cu acțiunile Diviziei 3 infanterie, Brigada 12 din Divizia 6 infanterie a cucerit o parte din pozițiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre Divizia 3 și Brigada 12, Înaltul Comandament a introdus în luptă regimentul 17 infanterie din divizia 1 din rezerva Armatei a 2-a. Corpul 8 Armată Rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reușind să cucerească vârful Momâia (625 m). Rezultatele primei zile de ofensivă au fost următoarele: o pătrundere de aproximativ 3 km în dispozitivul inamic și o spărtură a frontului pe o lungime de 10 km, 2.000 de prizonieri, importante capturi de armament și muniție.
Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif nota următoarele: „(…) după cea mai vie pregătire de artilerie (…) inamicul, cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întregul front al Diviziei 218. (…) În luptă disperată, linia noastră subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. (…) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.”
Ofensiva viguroasă a armatelor române și ruse i-a alarmat pe generalii germani, aceștia cerând întăriri pentru a fortifica liniile de apărare pe care le crezuseră până atunci de necucerit. Urmărind exploatarea succesului obținut, Armata Română a ordonat regruparea trupelor în noaptea 11/24 iulie. În dimineața zilei de 12/25 iulie, Diviziile 3 și 1 infanterie au atins aliniamentul Dealul Mare – Vizantea – Livezi iar Divizia 8 și Brigada 11 infanterie, componente ale Corpului 4 armată au cucerit și ocupat dealul Mărioarei. Concomitent, profitând de replierea parțială a Diviziilor 217 și 218 Germane, Corpul 8 Armată Rus a atins aliniamentul Livezi-Vidra, consolidând astfel flancul stâng al armatei a 2-a Române. Înaintarea medie în această zi a fost de 2 km.
Concomitent cu desfășurarea ofensivei de la Mărăști, ofensiva rusă pe frontul din Galiția s-a terminat dezastruos iar trupele Puterilor Centrale au trecut la ofensivă pe toată lungimea frontului și au ocupat orașul Tarnopol. În încercarea de a stabiliza frontul, Comandamentul Suprem rus, a decis unilateral retragerea Corpului 40 armată rus de pe frontul românesc și transferarea acestuia pe frontul din Bucovina. Astfel la cererea generalului rus D.G. Scerbacev, Armata a 2-a Română și-a extins frontul și pe aliniamentul ocupat de corpul 40 Armată Rus. În această situație, Marele Cartier General român a decis oprirea ofensivei la Mărăști și anularea ofensivei prognozate a se desfășura pe frontul de la Nămoloasa. La solicitarea gen. Alexandru Averescu, Marele Cartier General român a dispus totuși continuarea ofensivei Armatei a 2-a Române astfel încât forțele germane să evacueze valea Putnei și să se concentreze în raionul Soveja-Rucăreni.
Astfel ordinul de operații pentru ziua 26 iulie preciza următoarele: „Divizia 6 a cucerit primul obiectiv și înaintează spre apus. Diviziile 3 și 1 au sarcina de a duce infanteria la linia: Poiana Calului – piscul Bobului – dealul Mesteacănului – Câmpurile – dealul Negru – dealul Babei. În caz că nu se întâmpină rezistență se va înainta până pe colinele ce limitează apa Putnei spre nord (malul stâng)(…). Patrulele de cavalerie vor fi împinse pe linia valea Putnei – Valea Sării – Răchitașul – Soveja – Roșculești – Gura Văii.”
Următoarea zi a ofensivei a debutat cu lupte deosebit de violente astfel Regimentele 17 și 18 infanterie și Regimentul 1 vânători au atacat pe direcția Vizantea – Dealul Lozea, Regimentele 17 și 18 infanterie au ajuns până la periferia Sovejei iar brigada 12 infanterie a reușit ca până seara să elibereze valea Șușiței și Răchitașul Mic. Până seara și Soveja a fost eliberată și a fost ocupată și culmea Răchitașul Mare (954 m). Divizia 8 infanterie din componența Corpului 4 armată a atins aliniamentul Culmea Țepei – vf. Tiharale iar brigada 11 infanterie a înaintat pe flancul stâng al diviziei 8 până la valea Șușiței. Rezultatele zilei s-au concretizat într-o pătrundere de 7 km în dispozitivul inamic, eliberarea localității Soveja, și ocuparea unor poziții avantajoase (culmea Răchitașul Mare, Culmea Țepei) în vederea dezvoltării ulterioare a ofensivei. La această dată divizia 218 germană pierduse 2/3 din efectiv și 40 de tunuri[5] iar divizia 1-a cavalerie austro-ungară se găsea într-o situație critică așa cum constata și arhiducele Iosif: „Soveja este în mâinile inamicului, singurul drum de retragere al Div[iziei] 1 cav[alerie] este tăiat; Regimentul 7 hus[ari] va putea evita capturarea dacă se retrage prin păduri seculare și munți stâncoși. (…)Situația este periclitată și cu puține șanse de salvare.”
Deși situația frontului impunea sistarea ofensivei, Marele Cartier General a decis ca frontul să fie împins pe aliniamentul prevăzut în planul inițial: Măgura Cașin – Sboina Neagră – valea Putnei – valea Sării – aliniament mai favorabil trupelor române. Mai mult decât atât, era necesară urmărirea resturilor Diviziei 218 infanterie germană pentru a nu i se da posibilitatea să fixeze un nou aliniament. Această urmărire a fost executată în data de 14/27 iulie de către divizia 1 infanterie. Tot în această zi Regimentul 1 vânători a respins un contraatac inamic la nord de râul Putna iar Regimentul 18 infanterie a nimicit un detașament de legătură dușman amenințând astfel flancurile Diviziei 1 cavalerie austro-ungare și Diviziei 218 infanterie germană obligându-le să se retragă către localitatea Lepșa. Divizia 3 infanterie – cea care a dus greul luptelor de eliberare a localității Mărăști în prima zi și care în a doua zi a avut nenumărate angajamente de luptă corp la corp – în colaborare cu Regimentele 22 infanterie și 2 vânători au hărțuit și atacat încontinuu inamicul atingând în cursul serii localitatea Valea Sării. Datorită modului energic de acțiune a Diviziei 3 infanterie inamicul nu a mai avut posibilitatea să fixeze nici o localitate cu scopul de a o transforma în punct de apărare. Concomitent cu acțiunile Armatei Române, Diviziile 14 și 15 ruse din flancul stâng al corpului 2 Armată Român au atins aliniamentul stabilit: pantele de sud ale râului Putna.
Pe 15/28 iulie Regimentul 7 vânători, după ce a respins un contraatac inamic a ocupat creasta dealului Sboina Neagră, iar Divizia 7 infanterie, după lupte grele a ocupat muntele Tiua Neagră. Divizia 8 infanterie a luat cu asalt Cornul Măgurii și Măgura Cașin (1167 m), însă în ciuda luptelor grele și a eroicului asalt al ostașilor români, forțele inamice de pe Măgura Cașin au rezistat. În data de 30 iulie o grupare română a pus stăpânire pe vârful Războiului situat la sud de Măgura Cașinului despărțit de aceasta de valea râului Cașin. Tot în această zi, la ora 13.30 gen. Alexandru Averescu hotăra prin ordinul 2050 încetarea operațiunilor ofensive deoarece s-a considerat că obiectivul a fost îndeplinit și anume: stabilirea liniei frontului pe aliniamentul Măgura Cașinului – muntele Seciului – Sboina Neagră – Tiua Neagră – Tiua Golașă – Tulnici – Bârsești – Valea Sării. Astfel, bătălia de la Mărăști se încheiase. O ultimă acțiune de amploare a diviziei 8 infanterie a mai avut loc în data de 19 iulie/01 august cu scopul de a cuceri Măgura Cașinului, însă datorită puternicelor fortificații și a sprijinului slab venit din partea forțelor ruse, rezultatul a fost negativ. Luptele au mai continuat dar numai pentru fixarea unor amplasamente, mascare, îmbunătățirea unor poziții, întărirea unor puncte de observație și direcționarea focului.
Opt ore de bombardamente au creat 12 breșe în rândurile de sârmă ghimpată. Sub adăpostul întunericului și mascați de relief, în dimineața zilei de 24 iulie infanteria română a început asaltul cu lupte la baionetă respingînd forțele germane. Până la 1 august frontul a fost spart pe o lungime de 35 de kilometri, avansându-se circa 28 de kilometri, s-au eliberat 30 de localități și un teritoriu de aproximativ 500 de km pătrați.
Click aici pentru a citi memoriile Mareșalului Averescu despre luptele din Primul Război Mondial, cu referiri exacte la Bătălia de la Mărăști. Citește despre Mareșalul Averescu și implicarea sa în reconstrucția satului Mărăști aici.
Acest website are rol informativ și a fost realizat folosind informații din surse publice. Fotografiile prezentate în cadrul acestei pagini sunt preluate de pe site-ul Ministerului Culturii, Franța, iar informațiile istorice sunt preluate de pe Wikipedia.