Până în 1919 copiii din Mărăști mergeau să învețe în satul Răcoasa, la o depărtare de 5 km, astfel încât una din primele preocupări ale Societății a fost aceea de a construi o școală pentru tineri. Inițial a fost transformată în școală una dintre casele sătești refăcute de Societatea „Mărăști”, școala începând să funcționeze încă din 1919. Localul a fost prevăzut cu toate cele necesare, iar pentru copiii orfani Societatea le-a pregătit rechizite, haine etc.
În anul 1920 a început construirea unei școli moderne, școală care a fost finalizată în anul 1921 și care a fost denumită Școala de țesătoare „Regina Maria”. Aceasta a fost amplasată pe o arteră laterală a satului, pentru a face posibilă frecventarea ei și de către copiii cătunelor învecinate, respectiv Gogoiu și Roșculeți.
„Școala primară” – tip „urban”, a fost recepționată la 25 decembrie 1921, fiind predată lui Ion Radu Baniță – posibil directorul școlii. De la început, maestra Școlii a fost maica Magdalena Iuga, plătită lunar de Societate. După anii ’30, datorită unor neînțelegeri cu preotul comunei, aceasta a plecat la Mânăstirea Agapia.
Școala avea 4 clase mari, în care puteau învăța până la 200 de elevi, o sală de conferințe cu o suprafață de 100 mp, o cameră pentru cancelarie, una pentru bibliotecă, în dreapta și stânga locuințe pentru învățători, compuse din câte două camere, și la subsol trei camere pentru servitori. Școala mai era prevăzută în mijloc cu un vestibul mare pentru recreație iarna.
Societatea a dotat, treptat, imobilul și cu mobilier școlar. Între anii 1923-1924 școala a funcționat cu bănci doar pentru o clasă, cu perspectiva de a avea câte trei elevi în bancă, deci, într-o clasă puteau fi cca 60 de elevi.
La 4 aprilie 1928, Școala de țesătoare „Regina Maria” intra în posesia a 8 ha teren, prin donația moșierului Al. Zissu. Același moșier mai dona 2 ha și pentru școala comunală, care trebuia să o înființeze Primăria Mărăști, Societatea promițând sprijinul. Dovadă a eficienței și importanței Școlii de țesătoare „Regina Maria” era și rezultatul expoziției organizată în noiembrie-decembrie 1929, desfășurată la Teatrul „Maria Ventura”, din București. Manifestarea a fost pusă sub patronajul Reginei Maria iar rezultatul a fost peste așteptări, lucrările elevelor țesătoare luând locul I pe țară.
Interesul manifestării a fost sporit și prin aportul pictorului și sculptorului Aurel Bordenache care, alături de tablourile puse în vânzare în folosul Societății, a expus și macheta Mausoleului ce se construia, o parte din sculpturile acestuia, precum și fotografiile tuturor lucrărilor și construcțiilor executate până la acea dată la Mărăști.
Pentru că la finele anului școlar 1930-1931 Școala de țesătoare „Regina Maria” fusese desființată de către Guvern, din motive de „economii bugetare”, în toamna anului 1931 Societatea a obținut reînființarea acesteia, totodată fiind și reorganizată. Ea a devenit Școala „Regina Maria” de țesătoare și gospodărie, pentru că i se adăuga încă un atelier, de croitorie. Școala avea personal didactic și profesional complet plătit de Ministerul Instrucției, iar în grija Societății revenea întreținerea elevelor. Pentru că acestea proveneau din familii sărace, neputând să-și plătească întreținerea, era necesară intervenția statului. Dar pentru că nu totdeauna erau returnate fondurile planificate către Societate, Comitetul Director a hotărât, în principiu, ca bursele neacoperite de stat să fie suportate de Societate. Astfel, în 1931, din totalul de 28 eleve fiind alocate de stat burse doar pentru 15 (cu 12 lei/zi), restul de 13 erau întreținute pe seama Societății, banii necesari obținându-i din economiile făcute cu întreținerea școlii, din veniturile balurilor și serbărilor. La 1 februarie 1933, Școala cunoștea o nouă modificare, benefică, devenind Școala de Meserie și Menaj „Regina Maria”, cu două secțiuni:
- Secții de meserii – având atelier de țesut și croitorie;
- Secția de menaj – cuprinzând: bucătărie, spălătorie și călcat. Cursul Școlii era de cinci ani și avea scopul de a dezvolta în viitoarele stăpâne de case gustul și priceperea pentru conducerea casei și a familiei, și să „prepare” eleve pentru continuarea studiilor de specialitate. La școală se studia un număr important de materii, printre care: religia, România, franceza, aritmetica, contabilitatea, fizica, chimia, istoria, geografia, zoologia, botanica, igiena, noțiuni de puericultură, educație civică și socială, muzică, desen, caligrafie, gospodărie, gimnastică. Deci, o educație pluridisciplinară.
Îndeletnicirile practice se aplicau sistematic, în atelierele de țesut, croitorie, bucătărie, spălătorie și călcat, astfel că la final, absolventele obțineau de drept calificarea de „maestre” ale Școlii de meserii și menaj. Odată cu trecerea timpului, clădirea Școlii a suportat mai multe reparații, mai semnificativă fiind cea săvârșită în urma stricăciunilor provocate de cutremurul din 9-10 noiembrie 1940. În aceeași perioadă a anilor ’40, din lipsă de fonduri pentru întreținere și în perspectiva desființării Societății, generalul Gh. Dabija era de părere că mai potrivit ar fi fost predarea Școlii către Ministerul Apărării Naționale sau Consiliului de Patronaj, pentru înființarea unui colegiu militar a orfanilor de război, deoarece „localul era destul de spațios și dotat cu dependințele necesare”, având 29 de paturi de fier rămase de la fosta Școală de gospodărie și o cameră de baie, unde se puteau instala dușuri.
În continuare, se punea problema Școlii Primare din Mărăști. Pentru că aceasta funcționa într-un local neîncăpător și neigienic, Comitetul Societății, în ședința din 19 februarie 1931, a hotărât să fie mutată la Școala de țesătoare și gospodărie „Regina Maria”, într-o încăpere care servise drept locuință președintelui Alexandru Mărgineanu (decedat în 1930). Măsura se intenționa a fi provizorie, pentru un an, până când Comitetul școlar își construia un local propriu de școală. Societatea își menținea angajamentul de a se da Comitetului școlar suma de 20.000 lei pentru cumpărarea terenului necesar construirii școlii, terenul urmând a fi cumpărat de Societate și apoi donat „cu acte”. În acest scop, Societatea a intervenit la Casa Pădurilor pentru aprobarea materialului lemnos necesar, cu o reducere de 75%, angajându-se, totodată, să pună la dispoziție Primăriei și grinzi de brazi, care erau la moara Gogoiu. Primăria însă nu a construit Școala nici mai târziu pe locul donat de Societate, ci l-a vândut locuitorului Nicolae Gârlan.
Acest site are rol informativ și a fost realizat folosind informații din surse publice sau informații publicate de diverși istorici, printre care ținem să amintim pe dr. Valeria Balescu, muzeograf la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, București și dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat și informații din memoriile Reginei Maria și ale Mareșalului Averescu.