Implicarea Societății „Mărăști” în proiectul de reconstruire a satului a dus la transformarea radicală a acestuia, astfel încât, în jurul anilor 1942, localitatea beneficia de rețea de alimentare cu apă și rețea electrică – noutăți absolute pentru mediul rural – ceea ce face din Mărăști un sat absolut modern. Din păcate, după 1945 aceste realizări ale Societății „Mărăști” nu au mai fost întreținute și chiar au fost distruse. În acest moment satul Mărăști se confruntă, din nou, cu probleme legate de alimentarea cu apă.
Fiind așezat pe un platou la o altitudine de aproximativ 536 metri, satul Mărăști avea probleme cu apa potabilă. După război fântânile nu mai erau funcționale. Din aceste motive, locuitorii erau nevoiți să-și procure apa necesară de la o fântână aflată la 11 km depărtare de sat. Societatea „Mărăști” a decis realizarea unei uzine de apă a unei rețele de distribuție destinată sătenilor.
Lucrările au început în vara anului 1919, acestea fiind finalizate în anul 1921, fiind executate de firma „Romașcu D. & C. Blaimayer”. Soluția agreată a fost captarea pârâului Limpejioara, la confluența acestuia cu pâraiele Albași-Vârlanul și pomparea acesteia în sat.
În acest sens, în zona de captare, s-a construit, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, o uzină hidraulică. Uzina avea un bazin de captare din ciment, două pompe centrifuge de 20 de atmosfere și două motoare pe benzină, de 20 cai putere (C.P.). Utilajele au fost aduse din Elveția, fiind deosebit de costisitoare. Debitul apei la captare era de 120 mc/oră și, pentru colectarea propriu-zisă a acesteia, s-a construit, în Nordul Satului, un bazin distribuitor, la cota de 536 m.
Bazinul distribuitor a fost construit din beton armat, cu o capacitate de 80 metri cubi, legat de uzina hidraulică printr-o conductă de refulare, din tuburi de fontă în lungime de aproximativ 1,3 km, cu un diametru de 100 mm, cu o diferență de 132 m înălțime între pompă și bazinul de distribuție.
Astăzi se mai găsesc la Mărăști doar fundațiile amenajării de la uzina hidraulică realizată în anii 1919-1922, însă bazinul de distribuție de la cota 536 m este încă funcțional și își menține destinația inițială.
Apa, o dată ajunsă în acest ultim bazin, pornea spre sat printr-o conductă de distribuire, tot din fontă, cu același diametru, lungă de 4 km, instalată pe șoseaua principală și cu ramificație spre locul școlii. Pe această conductă erau instalate – la intrarea și ieșirea din sat – două adăpători pentru vite. De asemenea, în interiorul satului erau instalate 10 guri de apă pentru nevoile populației și 10 guri hidranți necesari activităților edilitare, precum și pentru cazuri de incendii. Toate acestea erau în 1922 date în funcțiune. După instalarea la putere a regimului comunist, s-a dorit distrugerea uzinei hidraulice. Doar intervenția masivă a locuitorilor au determinat decizia de a lăsa motoarele acestei uzine în sat, pentru a fi folosite la construirea unei mori locale.
În ceea ce privește utilitățile publice, Societatea „Mărăști” nu s-a rezumat doar la realizarea alimentării cu apă a satului. În 1936 au început la Mărăști și lucrările la instalația de electrificare a satului, o noutate absolută pentru mediul rural din acele timpuri. A fost gândită o rețea electrică destinată atât iluminatului public cât și iluminatului celorlalte obiective realizate de societate: mausoleu, biserică, școală, uzina de apă etc. Recepția definitivă a acestor lucrări a avut loc în 1942 și făcea obiectul celor începute în aprilie 1936, de antrepriza inginerului Mircea Vidrașcu, garantat de antrepriza Gavril Petrescu.
Pentru că Mircea Vidrașcu a abandonat lucrările, din 28 noiembrie 1937 acestea au fost preluate de garantul Gavril Petrescu. În 1943, în conjunctura deciziei de predare a Societății „Mărăști” către Asociația „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor – inițial înființată cu titulatura de: „Societate mormintele eroilor căzuți în război” – aceasta nu s-a făcut la termenul potrivit de lege pentru că societatea nu terminase în totalitate lucrările de refacere ale satului Mărăști. Una dintre aceste lucrări era și instalația electrică, care trebuia revizuită, pentru că stâlpii de lemn, în mare parte, putreziseră. Pentru aceasta, Societatea a obținut de la C.F.R. o serie de materiale precum și lucrători specializați, pentru executarea lucrărilor în mod gratuit.
Acest site are rol informativ și a fost realizat folosind informații din surse publice sau informații publicate de diverși istorici, printre care ținem să amintim pe dr. Valeria Balescu, muzeograf la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, București și dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat și informații din memoriile Reginei Maria și ale Mareșalului Averescu.