
Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele – d. 3 octombrie 1938, București) mareșal, comandantul Armatei a II-a (14 – 26 august 1916, 26 septembrie 1916 – 30 ianuarie 1918) în timpul luptelor de la Mărăști, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, este o personalitate militară marcantă a Primului Război Mondial. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate și membru de onoare al Academiei Române.
Generalul de divizie Alexandru Averescu s-a remarcat printr-un spirit ingenios și plin de inițiativă, care l-a dus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. Despre acest conflict, generalul vorbește în memoriile sale pe care le puteți consulta aici. A condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști.
„Mereu alături de trupe, se ocupă personal de tot, e calm, curajos, nu dă înapoi din fața unei primejdii. Soldații îl adoră”, îl descrie Regina Maria în jurnalul său, publicat la Editura Humanitas.
Pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial, Averescu a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale prevăzute de legea promulgată prin Decretul Regal nr. 1678/1927, iar pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. Bastonul de mareșal al lui Alexandru Averescu a intrat în colecția Muzeului Militar Național în anul 1960.
Averescu și Societatea „Mărăști”

Generalul Alexandru Averescu a convocat pentru 5 decembrie 1917, la Coțofenești, pe Trotuș, unde era sediul Corpului II Armată, „ofițerii generali și superiori, delegați ai diviziilor” care făceau parte din organica Armatei a 2-a, pentru a hotărî asupra propunerii comandantului Diviziei a III-a în privința adunării unui fond ce trebuia să restaureze satul Mărăști.
La data precizată au participat la adunarea generală a Armatei a 2-a toți generalii de corp de armată, comandanții de divizii, de brigăzi și câte doi comandanți de regiment din fiecare divizie. La întrunire, generalul Alexandru Averescu a propus ca patriotica idee să fie dezvoltată, în sensul creării Societății cu numele „Mărăști”, din care urma să facă parte toți ostașii trupelor și serviciilor Armatei a 2-a. Astfel, delegații diviziilor Armatei a 2-a s-au constituit, de drept, în prima adunare generală a Societății „Mărăști”. S-a dat citire apoi unui text de regulament pentru strângerea și administrarea fondurilor necesare operei de restaurare. Prima adunare generală deliberând asupra scopului și mijloacelor de înfăptuire ale Societății, punea, așadar, bazele primului Statut al Societății „Mărăști”, redactat definitiv la 11 ianuarie 1918. În cuprinsul său erau consemnate dezideratele importante pe care Societatea și le propunea:
- Să perpetueze din generație în generație comemorarea bătăliei de la Mărăști;
- Înălțarea unui monument comemorativ;
- Refacerea unei porțiuni din lucrările dușmane;
- Reconstituirea satului Mărăști.
În acest sens, generalul Averescu amintea că reconstruirea satului Mărăști presupunea zidirea unei biserici, a unei școli și, îndeosebi, clădirea unei cripte-mausoleu care să adăpostească osemintele ostașilor români și străini căzuți pe acest front ș.a. Tot atunci a fost ales și Comitetul Diriguitor al Societății, constituit din 12 membri, generalul Alexandru Averescu fiind desemnat președinte de onoare, funcție pe care a avut-o până în 1938 când a decedat. Generalul Alexandru Mărgineanu, cel care a avut ideea reclădirii satului Mărăști, a fost desemnat președinte activ, funcție deținută până la moarte, în anul 1930. Ca membri au fost aleși generalii: Sava Dimitriu, Dabija Gheorghe, Alexiu Alexandru, Negoescu Gheorghe; coloneii: Macri Ion și Calotescu Constantin, maior Paschievici Corneliu, locotenent-coloneii: Gheorghiu D., Gheorghiu A., Botez M. Gheorghe. Din rândul acestora a fost ales și directorul executiv, cel care a condus efectiv Societatea, având și dreptul de a o reprezenta legal. Inițial, pe această funcție a fost desemnat colonelul Angelescu Mihail, iar la 1 noiembrie 1920 a fost înlocuit cu generalul Simionescu Grigore. La 1 iulie 1923 și acesta era schimbat, cu generalul Gheorghe Dabija, cel care-și va îndeplini misiunea cu multă dăruire, rămânând fidel Societății până la desființarea acesteia. El și-a legat numele, pentru totdeauna, de multe dintre realizările Societății „Mărăști”. Tot atunci au mai fost aleși: un secretar al Comitetului, în persoana maiorului Tătărescu Ștefan, și un casier, căpitanul de intendență David Petre.
Timp de 31 de ani Societatea „Mărăști” a funcționat cu sediul în București (inițial str. general Berthelot, nr. 83), în acord cu Legea-Decret din 27 iulie 1920 – consultați Monitorul Oficial aici. De-a lungul timpului, alături de personalitățile menționate s-au adăugat și altele, generalii Gheorghe Văleanu, Arthur Văitoianu, Popovici Ion, Cihoschi Henrich, Constandache Gheorghe, Manolescu Chiraculea, și Moșoiu Traian fiind desemnați membri de onoare. Acestora li s-au mai adăugat apoi ministrul Constantin Argetoianu, P.S.S. Pimen – Mitropolitul Moldovei și Sucevei – Alexandru Zissu, cel care donase Societății 30 ha de teren în comuna Mărăști, pentru construirea obiectivelor propuse, generalul Ștefănescu Amza (fost ministru al Apărării), ministrul George Mârzescu, dr. Liviu Gigăreanu, prefect al județului Timiș-Torontal ș.a.
Memoriile mareșalului din război

9 iulie 1917 (stil vechi n.n.) În fine, ziua mult așteptată începe. Zi mare, căci este în joc reputațiunea Armatei, sau cel puțin a valoarei soldatului nostru. Nu cred în nimicirea dușmanului, nu cred în ajungerea la R. Sărat, mai ales pe direcțiunea Nămoloasa; dimpotrivă mă tem de o teribilă înfrângere în acea parte, după un ușor prim succes. Am însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul Armatei mele. Sunt convins că acțiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie și pentru țară de mândrie. Ne măsurăm, în condițiuni aproape egale, cu cei mai buni soldați din lume. Sunt convins că vom învinge. Timp urât, posomorât, ploaie fină… Bombardamentul a început de dimineață, dar din cauza timpului nefavorabil a trebuit să fie întrerupt între orele 15-17. Armata a IV-a, însă, l-a întrerupt de asemenea. După ora 17 cerul s-a înseninat, bombardamentul a fost reluat și s-a prelungit până la căderea nopții cu rezultate cât se poate de bune. Mâine voiu merge sus la observator; astă seară prefer să rămân aici la Gâlca. Liniștea și încrederea se citesc și în ochii celor cari mă înconjoară.
10 iulie 1917 (stil vechi n.n.) Bombardamentul a continuat toată ziua. Rapoartele din toate părțile sunt satisfăcătoare. Am ordonat ca pe timpul întreruperei bombardamentului de după amiază, să se simuleze începerea atacului infanteriei, trimițându-se înainte patrule puternice. Stratagema a izbutit complet, dușmanul și-a dezvăluit cuiburile de mitraliere, cari au putut fi numaidecât reperate de artileria noastră. Am întrebat Armata a IV-a rusă dacă este gata pentru atac și mi-a răspuns că da. Armata I-a a cerut o prelungire de o zi a bombardamentului. Noi vom începe însă acțiunea mâine în zori. Voiu dormi în bubuitul tunului, dacă voiu dormi, căci am o baterie de 120, la 200 metri de baraca mea. Sunt perfect liniștit. Vom avea victoria!
11 iulie 1917 (stil vechi n.n.) Nu am dormit deloc. A trebuit să merg la postul de comandă al generalului Mărgineanu, Comandantul Diviziei a 3-a, pentru a fixa detaliile atacului, în acord cu rezultatele obținute până atunci. M-am întors pe la 1; am terminat ce mai aveam de ordonat pe la 2 și am intrat în baraca mea. Atât bateria grea din dreapta, cât și cea de câmp din stânga au tras toată vremea. Peste putință să închid ochii. De altfel nici nu m-am desbrăcat. Fix la 4, am mers la observator; era încă întuneric, dar partea stângă a sectorului de atac era luminată, de satul Mărăști, în flăcări.
Exploziunile proiectilelor noastre acopereau întregul sector de atac, de la inclusiv Mărăști la Încărcătoarea. Spectacol măreț, peste măsură de emoționant. Încetul cu încetul se luminează de zi și ochiul poate distinge numai cu binoclu și cu mare greutate, coloanele noastre. Încep a se auzi armele infanteriei, apoi mitralierele și, în fine, grenadele; s-a ajuns deci corp la corp. Din toate părțile rapoartele sunt favorabile; soldații noștri pătrund în poziția inimicului și încep curățirea șanțurilor. De altfel, pe unele puncte, se pot vedea distinct oamenii noștri alergând în lungul șanțurilor și asvârlind grenade în ele.
La ora 8, întreaga linie este a noastră! Dușmanul se retrage, mai cu seamă la centru, în dezordine. Încep a se aduna prizonieri numeroși. Se raportează capturare de tunuri. La aripa stângă, adică la Mănăstioara, dușmanul opune foarte mare rezistență. Aceasta nu mă îngrijorează; este deja stabilit de eri seara, că la Sud de Mărăști să fie numai o acțiune demonstrativă. Mănăstioara trebuie să cadă prin acțiune de întoarcere pe la Nord de Mărăști. Mai îngrijorătoare este vestea că Regimentul 11, care pătrunsese în prima linie la Încărcătoarea, a fost respins de un contraatac și toate încercările de a pătrunde iarăși în poziția dușmanului, au rămas fără nici un rezultat. Am dat ordin Diviziei a 6-a (general Arghirescu), să înceteze ofensiva și să se mărginească în acel punct, la o acțiune vie de front, de fixare. Diviziei 1-a (general Stratilescu) i-am ordonat să trimită Regimentul 17 în ajutorul Diviziei a 6-a, îndreptându-se de la Sud spre Nord, pe dealul Mărăști. Click aici pentru memoriile complete ale Mareșalului.

Regina Maria despre bătălia de la Mărăști
În memoriile sale, publicate de editura Humanitas, sub denumirea „Maria Regina României – Jurnal de Război/1917-1918” (vol. II) bătăliile de la Mărăști sunt văzute de la distanță – Regina se afla la Iași – și oarecum sceptic.
Iași, 11/24 iulie 1917
Zi frământată. Veștile de pe frontul rusesc numai bune nu sunt, iar noi am pornit ofensiva azi și nu suntem siguri de sprijinul rușilor. Mulți consideră că atacul nostru e o nebunie primejdioasă – din păcate, și eu tind să îi susțin, dar tot mai sper că există vreo combinație militară norocoasă pe care eu nu o înțeleg și care face decizia aceasta nu doar necesară, ci și avantajoasă, cu toate acestea, mă chinuiesc niște griji de moarte și toată ziua am primit vești care se contraziceau unele pe altele, tare supărătoare.
Iași, 12/25 iulie 1917
Știrile militare au fost în general bune, mai puțin cele dinspre Rusia, unde într-o parte anume, germanii continuă să avanseze, iar rușii să dea înapoi. La noi ofensiva pare să fie încununată de succes, s-au luat prizonieri și tunuri, dar inima mea nu mai poate crede în vești bune, prea am primit numai și numai din cele rele încă de la început, așa că încă nu-mi vine să cred că norocul și-a întors fața spre noi.
Iași, 13/26 iulie 1917
Zi de tot mai mare îngrijorare. Nando a sosit pe neașteptate la micul dejun – a fost chemat înapoi noaptea trecută de Cartierul General, care a oprit ofensiva fiindcă în Rusia pare să se petreacă ceva teribil – cedează aproape peste tot în fața unui dușman ale cărui trupe sunt pe sfert cât ale lor, pur și simplu se retrag în masă fără luptă. Încă mă agăț de speranță, cum îmi e obiceiul – dar mă tem că de data aceasta e sfârșitul sfârșitului – de fapt, dezastrul pentru noi e nemăsurat, nici măcar nu am cuvinte, nu pot nici măcar încerca să-l cuprind cu mintea.
Iași, 19 iulie/1 august 1917
Toate eforturile noastre par atât de inutile în fața haosului imens din Rusia, care amenință să ne înece în ciuda tuturor eforturilor pe care le depunem, în ciuda sentimentului eroic care ne inspiră mica armată curajoasă, atât de pregătită și de nerăbdătoare să se arunce în luptă în nădejdea de a-și recuceri casa pierdută!
…
Mi se spune că, la fel ca de obicei, Cartierul nostru General face prostii, greșeală după greșeală, că aliaților le e indiferentă cauza noastră și ne sacrifică, mai ales francezii, care ne împing la ofensivă fiindcă le servește interesele, că nu se face nimic serios sau cum trebuie, nu se plănuiește nimic dinainte etc. etc. Soluție: să trimitem după Averescu și să-l punem în fruntea tuturor, fiindcă, deși Angelescu declară că nu-i place omul, e cel mai puternic din câți avem.

Iași, 29 mai/11 iunie 1917
La prânz i-am avut invitați pe soții Averescu. El se arată puțin deranjat – Nando nu e niciodată sigur dacă se poate încrede în el. Dar, în multe privințe, e cel mai bun om pe care-l avem în țară acum. Încerc, împreună cu Barbu, să pregătesc terenul pentru relațiile dintre el și Nando, fiindcă poate, într-o zi, va fi omul de care va trebui să ne folosim.
Iași, 20 iulie/2 august 1917
Am avut câteva audiențe. Kropotkin e foarte mândru de reușitele din atacul recent (se pare că s-au descurcat bine) și entuziasmat de felul cum au luptat soldații noștri – a spus: „M-am îndrăgostit de armata a doua a dumneavoastră”.
Iași, 24 iulie/6 august 1917
Agitația și disperarea care plutesc în aer sunt greu de descris, dacă se ajunge la cazul cel mai rău, nu ne putem duce decât în Rusia cea mistuită de flăcări. Mulți pleacă de acum, ca să evite îmbulzeala de ultim moment dacă va fi să vină adevăratul dezastru. Nando mi-a promis că, orice va fi, voi putea rămâne alături de el și de armată pe pământ românesc până în ultima clipă. Nu mă va convinge nimic să plec, cum încearcă mulți să-mi propună.
Iași, 25 iulie/7 august 1917
Trupele noastre s-au purtat admirabil, cu o dârzenie minunată, iar germanii au fost atât de uimiți, încât au dat bir cu fugiții în dezordine, cu ofițerii în frunte, ceea ce rar li se întâmplă germanilor – dacă am fi putut să mergem mai departe după prima izbândă s-ar fi putut face lucruri mari, în confuzia care domnea în rândurile dușmane. Dar vai, cum rușii au lăsat totul de izbeliște în nord, a devenit primejdios să înaintăm. Împrejurări crude, dureros de amare pentru soldații noștri, care luptau ca să-și ia înapoi casele.

Acest website are rol informativ și a fost realizat folosind informații din surse publice sau informații publicate de diverși istorici, printre care ținem să amintim pe dr. Valeria Bălescu, muzeograf la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, București și dr. Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancea. Totodată, am furnizat și informații din memoriile Reginei Maria și ale Mareșalului Averescu.
















